11.7 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateO adoptie tergiversata patru ani

O adoptie tergiversata patru ani

Unii oameni au copii, dar nu si i-au dorit. Altii ar vrea sa lase urmasi, dar nu-i pot avea. Iar cind se hotarasc sa adopte un copil, se lovesc de bariera greu de trecut a birocratiei. Asa s-a intimplat si cu sotii Burlan, oameni deloc bogati, dar care ii pot oferi o familie micutei Camelia Cristina. Fetita blonda, provenita dintr-o relatie intimplatoare a unei femei care n-a vazut-o de mai multi ani, ii numeste „mami“ si „tati“ pe cei care asteapta de patru ani sa le fie legalizata calitatea de parinti.

Valerica si Petruta Burlan nu pot avea urmasi naturali, astfel ca s-au hotarit, cu patru ani in urma, sa adopte un copil. Printr-o cunostinta, au aflat ca Mariana C., din comuna Seaca de Padure, are o fetita in virsta de cinci saptamini – provenita dintr-o relatie intimplatoare – pe care nu poate sa o intretina. S-au intilnit si au convenit asupra adoptiei micutei. Zis si facut, au dat cuvenitele declaratii in fata notarului, apoi familia Burlan a inceput demersurile pentru incheierea adoptiei. „Am obtinut toate actele solicitate de Comisia pentru Protectia Copilului Dolj – adeverinte medicale, caziere judiciare, caracterizari de la serviciu, adeverinte de venit, ancheta sociala, in baza carora institutia a dispus, pe 21 aprilie 1998, incredintarea oficiala catre noi a micutei Camelia Cristina si eliberarea atestatului in vederea adoptiei“, isi aminteste Valerica Burlan.

Dosar cu dus-intors

Din acel moment a inceput lupta cu birocratia. Dosarul a fost trimis la Bucuresti, la Comitetul Roman pentru Adoptii, in vederea verificarii si avizarii. „Un an mai tirziu, George Vila, angajatul care se ocupa de aceasta adoptie, ne-a chemat sa ne spuna ca dosarul a fost returnat pentru ca nu sint bune adeverintele depuse de noi si trebuie sa le reinnoim. Am facut-o si pe asta si iar am asteptat. Abia in luna mai 2001, am aflat ca dosarul a fost avizat si urmeaza incuviintarea judecatoreasca a adoptiei, ultima etapa din aceasta procedura incurcata. Am asteptat citatia pina acum o luna, cind m-am dus din nou la George Vila, pentru a afla numarul dosarului de la Tribunal. El mi-a spus intii ca nu a primit numar (!?), apoi mi-a zis ca a luat dosarul de la Tribunal (!?), pentru ca mai erau necesare niste adeverinte medicale. Mi se pare ceva in neregula in toata treaba asta, ca prea am fost plimbati de colo-colo, timp de aproape patru ani“, considera Valerica Burlan.

Cit va mai dura?

La sfirsitul saptaminii trecute, Mihaela Chiran (noua salariata a Directiei Judetene pentru Protectia Drepturilor Copilului (DJPDC), care se ocupa de adoptie) i-a convocat din nou pe potentialii parinti ai fetitei, punindu-i sa refaca solicitarea de adoptie pe un formular-tip, retrimitind marti dosarul la Bucuresti, in vederea avizarii. Intre timp, fetita – o papusa blonda, dolofana, sociabila, care merge la gradinita si recita la perfectie poezia „Zdreanta“ – a implinit patru anisori pe 4 decembrie. Ea mai are de asteptat (cit timp, oare?) pina cind cei pe care ii numeste „mami“ si „tati“ ii vor deveni parinti oficiali.

Conducerea DJPDC Dolj recunoaste ca 99% din vina pentru toata aceasta tevatura apartine unor angajati ai institutiei – George Vila si Cristina Rusu – impotriva carora s-a dispus deja retrogradarea din functie si diminuarea salariului cu 10% pe trei luni. „Procedura va mai dura insa, si nu din vina noastra. Sotii Burlan nu au acceptat sa mentioneze pe declaratia in vederea adoptiei si numarul certificatului medical care atesta starea de sanatate a copilului. Ca atare, Comitetul Roman pentru Adoptii va respinge din nou dosarul, pentru amintitul viciu de procedura, retrimitindu-l la Craiova in vederea completarii“, a precizat Victoria Croitoru, directorul general al DJPDC Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS