„Nu poti multumi pe toata lumea“; asa se spune din timpuri stravechi, de cind s-a inventat comunitatea locala si a aparut, inevitabil, opozitia. Nemultumiti, cu sau fara motiv, gasesti oriunde te-ai duce, iar satele oltenesti nu fac exceptie de la „regula circotelii“. Nemultumirile ating toate nivelurile socio-politico-economico-profesionale si ies la suprafata de indata ce vreun nou-venit intreaba „ce mai faceti?“ Si cum fiecare comuna are problemele ei, reporterii GdS se vor interesa indeaproape de nemultumirile taranilor, fie ele reale sau inchipuite!
Ilie Nedea, din comuna Leu, este o figura pitoreasca printre consatenii lui; burlac, la cei 64 de ani, nu i-au mai ramas decit problemele – de care face haz, gospodaria, prietenii si tuiculita zilnica. Daca, in loc de o tuiculita, nea Ilie (al lu’ Ianos, cum i se mai spune) se cinsteste cu mai multe, isi aminteste de un vechi of, o problema cu pamint nerezolvata de mai multi ani. Pornit pe lamuriri, Ilie se duce la primarie, doar-doar se va intelege cu cineva de pe acolo.
Numai ca putini se pot intelege cu nea Ilie: „Ilie, hai ma acasa, ca vii miine!“, incearca sa il convinga, impaciuitor, un alt Ilie, Mateescu, vecin si tovaras de singuratate. „Sint baut! Si venii sa ma rezolve primaru’ ca am o problema cu patruj’ da ari si sint mort de focu’ asta! Cum unde baui? In gura!“, explica doct nea Ilie. Printre consateni, vizitele lui Ilie pe la primarie sint prilej …de veselie! Mai ales ca problema cu pamintul e mai mult un pretext ca sa mai schimbe o vorba cu alti oameni si sa le mai dea cite un sfat „smecher“: „fiti atent’ si cu ochii la client’“, se stropseste Ilie Nedea daca te prinde ca nu esti atent la povestea vietii lui: „io sint singur, nu m-am insurat ca n-am vrut sa-mi iau belea sau sef pe cap, copii am…nevoie! Sint singur ca cucu pa craca; am muncit la ceapeu de tinar pina acu’, la batrinete; pensie n-am, ca nu mi-am facut dosar, deh…daca n-am avut timp!“, explica mucalit batrinul.
De trait, Ilie traieste din ce cistiga muncind cu ziua prin sat, iar cu „cinste“ de la cunoscuti limba i se dezleaga imediat. Ilie al lu’ Ianos a legat prietenie cu primarul din Leu, Nicu Mihai, atunci cind, in loc sa ii taie niste pomi uscati, nea’ Ilie a casapit cu toporul piersicii primarului. Vesel si cu dor de duca, nea Ilie este insotit in peregrinarile sale prin sat de vecinul Ilie Mateescu; om trecut de saptezeci de ani, cumpatat si impartindu-si singuratatea cu veselia tizului sau, celalalt Ilie are grija ca al lu’ Ianos sa ajunga intreg acasa.
Intre cei doi batrini s-a cimentat o relatie bazata pe intrajutorare si solidaritate: pentru ca el nu are lemne, Ilie al lu’ Ianos ii taie lemnele lui Ilie Mateescu, la focul caruia se incalzeste si care ii asculta rabdator vorbaraia.
Chiar daca sint colegi de singuratate, cei doi Ilie nu merg pe acelasi drum: unul, un pic „afumat“ si vorbaret, merge gesticulind in fata; celalalt, serios si tacut, mai pe urma. Semnalul de plecare il da Ilie al batrin: „Hai, Ilie, sa mergem acasa!“ „Hai!“, ii raspunde docil al lu’ Ianos.
