19.2 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitate„Vreau sa aduc la Craiova tot ce inseamna vehicule feroviare“

„Vreau sa aduc la Craiova tot ce inseamna vehicule feroviare“

Ministrul transporturilor, Miron Mitrea, a fost ieri la Craiova. Cu aceasta ocazie, el a vizitat SC ELECTROPUTERE SA, unde i-a fost prezentata sectia in care se vor fabrica 108 rame (vagoane) pentru metroul bucurestean, in colaborare cu AB TRANS din Suedia. Contractul se ridica la 100 de milioane de dolari.

Referindu-se la viitorul SC ELECTROPUTERE SA, ministrul transporturilor a spus ca nu mai crede in privatizari spectaculoase. „Nu mai vine nimeni cu sacul de bani sa cumpere toata uzina. Daca mai apar si citiva baieti de la sindicate, care au alte jocuri si interese, lucrurile sint clare. O societate ca ELECTROPUTERE are regii mari. S-a demonstrat ca nu stim sa manevram costurile utilitatilor. Cheltuielile acestea trebuie izolate pe sectii, nu mentinute la global in regim de pausal. Numai asa vom constata ca anumite produse sint competitive, prin contorizarea clara a consumurilor pe regii. Miron Mitrea a mai spus ca un mod eficient de privatizare este „sa tai felia si s-o vinzi, dar nu la oricine, de dragul de a o vinde. Nu poti sa vinzi fabrica de locomotive unui individ care produce dresuri de dama, cum s-a intimplat la ASTRA Arad. Vreau sa aduc la Craiova tot ce inseamna vehicule feroviare. Nu pentru ca la FAUR sau la GRIVITA nu s-ar putea executa astfel de comenzi, dar Bucurestiul este un oras care absoarbe bine toata forta de munca rezultata din diferite privatizari. In Bucuresti este somer doar cine vrea, ca de munca se gaseste peste tot“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS