1.7 C
Craiova
vineri, 27 ianuarie, 2023

Stiri diverse

Fitch a imbunatatit perspectiva calificativului „B“ acordat BRD pentru datoria pe termen lung

Agentia de evaluare financiara Fitch a imbunatatit ieri de la stabil la pozitiv perspectiva care insoteste calificativul „B” acordat Bancii Romane pentru Dezvoltare (BRD) pentru datoria pe termen lung, se arata intr-un comunicat al agentiei. Pe de alta parte, Fitch isi mentine calificativul „B” pentru datoria pe termen scurt a bancii romanesti, precum si ratingul de sprijin „3T”, acestea nefiind afectate de reevaluarea perspectivei pentru datoria pe termen lung. Decizia Fitch in privinta BRD intervine dupa imbunatatirea de la „B” la „B plus” a calificativului acordat Romaniei pentru datoria pe termen lung in moneda nationala, precum si a modificarii in crestere, de la stabil la pozitiv, a perspectivei pentru ratingul de tara pentru datoria pe termen lung in valuta si moneda nationala. Actionarul majoritar al BRD este grupul francez Société Générale, evaluat de Fitch cu calificativul „AA minus”. Ratingurile pentru datoriile pe termen lung si scurt ale BRD reflecta, potrivit agentiei de evaluare financiara, sprijinul solid de care aceasta se bucura din partea partenerului strain. Nivelul calificativului acordat bancii este insa limitat de ratingul de tara al Romaniei. Analistii Fitch remarca, de asemenea, o imbunatatire a mediului de operare din Romania, trend care, daca va fi sustinut, va atrage performante mai bune, precum si o calitate superioara a activelor si a capitalizarii institutiilor bancare din Romania.

Statele Unite nu vor tolera noi atentate

Statele Unite nu vor tolera comiterea de noi atentate, a afirmat marti procurorul general al SUA, John Ashcroft. „Un rau calculat, devastator, a aparut in lumea noastra. Civilizatia nu poate ignora actiunile rau intentionate care au fost comise. America nu va tolera ca acestea sa fie repetate”, a declarat el. Ashcroft, care i-a convocat la Washington pe toti coordonatorii luptei antiteroriste din statele federale, a insistat asupra necesitatii „apararii Americii”. „Intre apararea unui informator si apararea Americii, trebuie aleasa apararea Americii”, a spus Ashcroft, care a anuntat saptamina trecuta reorganizarea Departamentului Justitiei, in scopul transformarii acestuia intr-un instrument al luptei impotriva terorismului. „Apararea natiunii si a cetatenilor impotriva atacurilor teroriste reprezinta principala noastra prioritate. Sintem angajati intr-o campanie agresiva de arestari si retineri, pentru a-i neutraliza pe teroristi inainte ca ei sa poata actiona”, a adaugat el. Ashcroft a insistat asupra necesitatii pregatirii coordonatorilor locali ai luptei antiteroriste, in special in privinta stringerii de informatii si a comunicarii cu diferitele agentii de informatii, inclusiv cele straine. „Organizare, informare, echipament si pregatire” constituie misiunea incredintata de Ashcroft coordonatorilor locali.

Osama bin Laden se afla inca in Afganistan

Osama bin Laden, principal suspect in ancheta asupra atentatelor din 11 septembrie din Statele Unite, se afla, probabil, in apropiere de Kandahar, in sudul Afganistanului, a declarat marti seful diplomatiei britanice, Jack Straw. „In ceea ce ii priveste pe bin Laden si pe colaboratorii sai apropiati, este probabil ca ei sa se afle in regiunea-cheie din apropiere de Kandahar”, a spus el. „Raminem absolut decisi sa distrugem complet reteaua Al-Qaida si, pentru a repeta cuvintele presedintelui american, George W. Bush, fie sa il aducem pe bin Laden in fata justitiei, fie sa aducem justitia la bin Laden”, a adaugat el. Premierul britanic Tony Blair afirmase, tot marti, ca bin Laden se afla inca in Afganistan. „Credem ca bin Laden este in Afganistan”, iar sansele de a-l captura cresc, in conditiile in care regimul talibanilor, care il proteja, a fost distrus, a spus Blair.

ONU prezinta un plan de tranzitie politica pentru Afganistan

Reprezentantul special al ONU pentru Afganistan, Lakhdar Brahimi, a prezentat marti Consiliului de Securitate un plan de tranzitie politica ce ar permite instaurarea unui nou guvern in Afganisntan si adoptarea unei noi Constitutii. Planul in cinci etape, prezentat la o zi dupa preluarea Kabulului de catre fortele Aliantei Nordului, prevede, pentru inceput, o reuniune a reprezentantilor Aliantei si a altor grupuri afgane care sa accepte punerea in practica a unui asemenea proces. Reuniunea, a adaugat Brahimi, trebuie sa pune bazele unui consiliu provizoriu, format din afgani ce apartin tuturor comunitatilor,care sa fie prezidat de o personalitate, simbol al unitatii nationale, in jurul careia s-ar putea aduna grupurile etnice si religioase. Consiliul va propune o administratie de tranzit, un program de actiune pentru o perioada de maximum doi ani, si va da dispozitii in materie de securitate. Un „loya girga” (consiliul liderilor traditionali) va fi reunit pentru a aproba administratia provizorie, programul de actiune si propunerile in materie de securitate. Consiliul va autoriza aceasta administratie provizorie sa pregateasca textul Constitutiei. Perioada de tranzitie se va incheia prin convocarea unui al doilea „loya girga”, care sa aprobe Constitutia si sa instaleze guvernul in Afganistan.

Washingtonul solicita „prezenta internationala“ in Afganistan

Statele Unite au solicitat marti, in Consiliul de Securitate, „restabilirea unei prezente internationale” in Afganistan, dupa ocuparea Kabulului de fortele de opozitie antitalibane. „O prezenta internationala trebuie restabilita cit de curind posibil”, a declarat ambasadorul american la ONU, John Negroponte, in cadrul reuniunii Consiliului de Securitate consacrate situatiei din Afganistan. El nu a precizat natura acestei prezente. Negroponte a cerut comunitatii internationale sa sustina „eforturile urgente” ale reprezentantului special al ONU pentru Afganistan, Lakhdar Brahimi, „pentru a-i ajuta pe afgani sa constituie cit mai rapid o autoritate interimara pentru zonele eliberate”. Aceasta autoritate „trebuie sa fie reprezentativa si acceptabila pentru toti afganii si trebuie sustinuta de noi toti si mai ales de statele vecine”, a continuat ambasadorul american. Negroponte a solicitat, de asemenea, „cresterea imediata a asistentei umanitare” pentru Afganistan si s-a declarat in favoarea unei intoarceri urgente a personalului agentiilor si organizatiilor umanitare in tara. Washingtonul, a adaugat acesta, face apel la „fortele de eliberare sa dea dovada de retinere” in regiunile pe care le controleaza. Reprezentantul special pentru Afganistan, Lakhdar Brahimi, a anuntat marti convocarea unei conferinte a factiunilor afgane pentru a defini o formula de guvernare interetnica, precum si plecarea spre Kabul, imediat ce conditiile de securitate o vor permite, a unui inalt responsabil al ONU, Francesc Vendrell.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS