11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024

Diverse

Ciinii vagabonzi din Orsova „pleaca“ la Timisoara. Primaria Orsova a demarat un amplu program de stringere a ciinilor vagabonzi. Aceasta actiune se realizeaza cu ajutorul unei firme de profil timisorene. Ciinii sint transportati la Timisoara, iar daca nimeni nu ii revendica sapte zile, animalele vor fi eutanasiate. Potrivit primarului municipiului Orsova, Ioan Vesa, actiunea a dat rezultate deosebite, numarul ciinilor vagabonzi scazind considerabil.

(D.L.)

Colete cu rechizite gratuite in Mehedinti. Dupa ce la inceputul anului scolar a fost primita prima transa de rechizite gratuite, Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Mehedinti a primit acum alte 3.960 de colete cu rechizite, dintr-un total de 5.580 solicitate. Acestea reprezinta transa a doua de rechizite acordate gratuit elevilor proveniti din familii cu posibilitati financiare reduse. Pachetele, in valoare de 200.000 de lei pentru clasele I-IV si 250.000 de lei pentru clasele V-VIII, se vor distribui catre unitatile scolare pe baza listelor intocmite la scoli. Potrivit inspectorului general de la ISJ Mehedinti, Lucian Capitanescu, restul de aproximativ 1.600 de colete vor ajunge in zilele urmatoare.

(D.L.)

Impaduriri si regenerari. Directia Silvica Dolj si-a propus sa impadureasca, pentru aceasta perioada, la nivelul judetului, o suprafata de 1.200 ha. Din totalul suprafetei, 60 ha reprezinta regenerari naturale, iar 1.140 ha impaduriri integrale, completari curente si refaceri ale plantatiilor calamitate. Zonele calamitate care vor fi redate fondului forestier cuprind circa 260 ha, terenuri pe care padurea a fost afectata fie de seceta din aceasta vara, fie de inundatiile periodice din lunca Dunarii.

(M.D.)

Controale in padurile din Gorj. Directia Generala pentru Agricultura si Alimentatie (DGAA) si Directia Silvica Gorj vor demara la inceputul saptaminii viitoare controalele in ocoalele silvice aflate pe raza judetului. Petre Ecobici, directorul DGAA Gorj, a precizat: „Am organizat echipe mixte impreuna cu Directia Silvica, pentru a controla o suprafata cit mai mare. In aceasta perioada se fura foarte mult.

(E.M.)

Asociatiile trebuie sa plateasca un sfert din datorii. Asociatiile de locatari si proprietari din Tirgu Jiu sint obligate sa plateasca minimum un sfert din datoriile pe care le au la SC AQUATERM SA. In prezent, restantele catre furnizorul de agent termic sint de peste 30 de miliarde de lei. Desi nivelul debitelor ramine constant, pina la sfirsitul acestei saptamini vor fi puse in functiune toate cele 35 de centrale termice din Tirgu Jiu.

(E.M.)

Profesorii gorjeni au semnat pentru greva. Vasile Mija, presedintele Sindicatelor Libere din Invatamint Gorj, a declarat ca profesorii gorjeni sint de acord cu declansarea grevei. „In prezent, dupa contabilizarea semnaturilor strinse de catre liderii sindicatului, as putea spune ca peste 85% dintre profesorii gorjeni, membri ai sindicatului nostru, sint de acord cu greva. Mai sint doua zone din judet de unde nu ne-au fost trimise tabelele cu semnaturi“, a spus Vasile Mija.

(E.M.)

Gorjeni muscati de ciini.De la inceputul acestui an, 850 de gorjeni s-au prezentat la spital pentru ca au fost muscati de ciini. Sefa Sectiei boli infectioase, Vasilica Ionescu, a spus: „Din statisticile facute, am ajuns la concluzia ca anul acesta a crescut foarte mult numarul celor care au fost muscati de ciini. Noi avem medicamentele necesare pentru tratarea acestor bolnavi si spre deosebire de alti ani, acum avem suficiente vaccinuri antirabice. Cred ca s-ar putea face mai mult pentru ca numarul ciinilor din Tirgu Jiu sa scada. Majoritatea cetatenilor care s-au prezentat la spital pentru tratament spuneau ca au fost atacati de ciinii maidanezi“.

(M.D.)

Bani pentru Teatrul „Elvira Godeanu“. O delegatie formata din reprezentanti ai Ministerului Culturii si Cultelor a fost prezenta la Tirgu Jiu pentru a discuta cu municipalitatea conditiile de finalizare a Teatrului „Elvira Godeanu“. Cu toate de primarul Florin Circiumaru a anuntat de mai multe ori ca noul sediul al teatrului va fi gata in acest an, dupa intilnirea cu specialistii de la minister, s-a ajuns la concluzia ca mai este nevoie de sapte miliarde de lei. Din aceasta suma, primaria trebuie sa plateasca 2,5 miliarde de lei, Ministerul Culturii urmind sa achite restul de bani.

(E.M.)

Noua cazuri de cancer de piele in Spitalul din Gorj. Noua persoane care sufera de cancer de piele au fost internate, in ultimele trei zile, la Sectia dermato-venerologie a Spitalului gorj. Medicul Constantin Davidescu, seful de sectie , a spus: „In mod sigur, sint mai multe astfel de cazuri. La noi ajung doar formele cele mai grave. Este vorba despre epiteroame care se trateaza aici. Media de virsta a bolnavilor a scazut foarte mult. Avem pacienti care au 30 de ani, desi, in mod normal, cele mai multe complicatii apar de la 40 de ani“.

(A.M.)

Cadrele medicale trebuie sa faca economii.Cei 1.500 de angajati din sistemul sanitar gorjean au nevoie de un miliard de lei lunar, pentru a rezolva problema tichetelor de masa in acest sector de activitate. Sumele trebuie acoperite din fonduri extrabugetare. Medicii sustin ca aceaste sume pot fi acoperite din consultatii, cu conditia ca banii sa fie gestionati in mod corespunzator de catre directorii de spitale din judet.

(A.M.)

Controale in vederea depistarii muncii la negru. Controalele efectuate de inspectorii de munca mehedinteni in vederea depistarii muncii la negru au continuat si in aceasta saptamina. Au fost verificati peste 30 de angajatori si puncte de lucru ale acestora. „Am gasit doi angajatori care incadrau forta de munca fara forme legale. Trei persoane nu aveau incheiate contracte individuale de munca. S-a luat masura intrarii in legalitate a celor doi angajatori si sanctionarea lor contraventionala cu cite cinci milioane de lei“, a spus Dumitru Ruican, inspector la Inspectoratul Teritorial de Munca Mehedinti.

(D.L.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS