Propunerea legislativă a deputatului PRM Dumitru Dragomir privind combaterea violenţei pe stadioane a trecut la limită, luni, de Senat, primind 69 de voturi „pentru“, exact de câte avea nevoie pentru a fi votată. Proiectul oficialului LPF mai are de trecut un hop, urmând să fie supus la vot în Camera Deputaţilor.
Dragomir a propus ca persoanele care comit fapte penale la astfel de evenimente să fie interzise pe stadion de la trei luni la trei ani. Suporterii care comit acte de violenţă vor fi sancţionaţi cu amenzi de la 500 la 1.500 lei sau cu prestarea a 100 – 300 de ore de muncă în folosul comunităţii. Conducătorii de cluburi sau oficialii acestora, care incită suporterii în public, prin mass-media, la acte de violenţă, sunt sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 3.000 şi 10.000 de lei.
În plus, pentru utilizarea într-o bază sportivă a artificiilor, torţelor, petardelor, materialelor incendiare sau fumigene se prevede pedeapsa cu închisoarea, de până la patru ani, pedeapsa putând fi prelungită în cazul vătămării unor persoane fizice sau a suspendării partidei.
Huliganii, la muncă în folosul comunităţii
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei