Inspecţia Muncii va începe controalele la angajatori, în cazul în care temperaturile vor depăşi 37 de grade Celsius două zile consecutiv, valori comunicate de Administraţia Naţională de Meteorologie, a anunţat astăzi inspectorul şef al Inspectoratului de Muncă Bucureşti, Mihail Grosu, citat de NewsIn.
Conform ordonanţei de urgenţă 99/2000, dacă temperaturile vor depăşi 37 de grade două zile consecutiv, angajatorii sunt obligaţi să reducă intensitatea şi ritmul activităţilor fizice, să asigure ventilaţia la locul de muncă şi să asigure salariaţilor 2-4 litri de apă pe zi. În aceste perioade angajaţii trebuie să alterneze efortul dinamic cu cel static şi perioadele de lucru cu cele de repaos în locuri umbrite. Angajatorii care nu pot asigura aceste condiţii vor reduce durata zilei de lucru, până la ora 11.00 şi după ora 17.00, sau vor întrerupe lucrul total.
Angajatorii mai au obligaţia de a lua măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor determinate de lucrul în condiţii de temperaturi extreme, să asigure primul ajutor şi transportul la spital al persoanelor afecatate, să reducă programul pentru persoanele cu afecţiuni care au contradicţii privind munca la temperaturi extreme.
Nerespectarea normelor de mai sus se sancţionează cu amenzi de la 1.500 la 2.500 de lei.
Protejarea angajaţilor la temperaturi de peste 37 de grade Celsius
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

