Știri de ultima orăActualitateMoţiunea de cenzură a fost respinsă

Moţiunea de cenzură a fost respinsă

Moţiunea de cenzură iniţiată de PD, purtând titulatura "Guvernul Tăriceanu trebuie să plece", nu a fost adoptată ieri de camerele reunite ale Parlamentului. În favoarea moţiunii au votat doar 115 parlamentari, proveniţi din tabăra PD şi PLD, adică mai puţini decât cei care au votat pentru promovarea ei, iar 112 parlamentari au votat împotrivă. Potrivit regulamentului, pentru adoptarea moţiunii de cenzură era nevoie de votul a jumătate plus unu din numărul deputaţilor şi senatorilor. La începutul şedinţei de ieri s-a anunţat că numărul parlamentarilor este de 464, cinci mandate fiind neocupate. În aceste condiţii, numărul necesar de voturi pentru adoptarea moţiunii de cenzură era de 233. La şedinţă şi-au înregistrat prezenţa 337 senatori şi deputaţi. Premierul Călin Popescu Tăriceanu şi membrii cabinetului său au participat la dezbateri, în timp ce democraţii şi-au mobilizat toţi oamenii, inclusiv europarlamentarii. Dezbaterea moţiunii de cenzură a început la 16.00 şi a durat trei ore, trecându-se apoi la vot secret, cu bile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS