Știri de ultima orăLocalScurgere de clor la Chimcomplex Râmnicu Vâlcea. Trei persoane au ajuns la spital

Scurgere de clor la Chimcomplex Râmnicu Vâlcea. Trei persoane au ajuns la spital

Pompierii militari din Vâlcea au intervenit, vineri, pe platforma chimică Chimcomplex din Râmnicu Vâlcea, după ce au fost semnalate scurgeri de clor la nivelul unui compresor. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital.

Potrivit informațiilor transmise inițial, una dintre persoanele aflate la fața locului era în stare de semiconștiență, existând suspiciunea unei intoxicații cu clor.

La intervenție au fost mobilizate echipaje de stingere, de prim ajutor și specialiști în gestionarea incidentelor chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN), precum și ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vâlcea, potrivit ISU Vâlcea.

Trei persoane, transportate la UPU Râmnicu Vâlcea

Ulterior, reprezentanții operatorului economic au anunțat că scăpările de clor au fost oprite și problema de la nivelul compresorului a fost remediată. Echipajele medicale au identificat trei persoane care necesitau îngrijiri: două erau conștiente și cooperante, iar una se afla în stare de semiconștiență.

Toate trei au fost evaluate medical și stabilizate, apoi transportate de ambulanțele SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe din Râmnicu Vâlcea, pentru investigații și tratament de specialitate.

Verificări CBRN și în afara platformei chimice

În timpul intervenției, comandantul misiunii a semnalat prezența mirosului de clor și în exteriorul amplasamentului Chimcomplex. În aceste condiții, echipajul CBRN pregătește efectuarea măsurătorilor specifice, pentru a verifica dacă substanța este prezentă în atmosferă și în afara platformei industriale.

Misiunea este în continuare în desfășurare, iar autoritățile urmează să comunice noi informații în funcție de rezultatele verificărilor din teren.

Citeşte şi: Trei români, găsiți morți într-o locuință din SUA. Poliția a intervenit după o sesizare privind un „oaspete nedorit”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS