Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată achiziționa motorină fără acciză, direct de la pompă. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a precizat însă că soluția trebuie să fie sustenabilă pentru bugetul de stat și compatibilă cu legislația europeană.
Declarația a fost făcută joi, la Conferința Națională AGRI4FUTURE: România – Obiectiv 2035, organizată de Clubul Fermierilor Români, după ce ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că discută cu Ministerul Finanțelor despre introducerea acestui mecanism începând din 2027.
Alexandru Nazare a subliniat că prețul carburanților reprezintă o problemă atât pentru populație, cât și pentru sectoare importante ale economiei, inclusiv transporturile și agricultura, potrivit Agerpres.
„Preţul la pompă este o problemă pentru toţi românii. Este o problemă pentru întreaga economie naţională. Este o problemă pentru transportatori şi este o problemă, bineînţeles, şi pentru fermieri. Noi nu aveam preconizat la începutul acestui an în buget că vom avea într-un trimestru accize mai mici cu 10% şi în alte două trimestre accize mai mici cu 25%. Dar, dat fiind că am înţeles magnitudinea crizei, am creat nişte mecanisme prin care am reuşit să scădem acciza. Şi astăzi avem o scădere de 25% şi am avut un efect în buget, în încasările la acciză, din această cauză, dar acest efect nu ne-a dezechilibrat”, a declarat ministrul.
Sprijinul trebuie să nu afecteze echilibrul bugetar
Ministrul Finanțelor a afirmat că orice nouă măsură de sprijin pentru fermieri trebuie construită astfel încât să nu genereze dezechilibre în bugetul de stat.
Nazare a precizat că Ministerul Agriculturii trebuie să vină cu propuneri concrete, pe care cele două instituții să le poată dezvolta împreună într-un mecanism aplicabil.
„Trebuie să înţelegem că orice mecanism de sprijin trebuie creat în aşa fel încât să nu creeze dezechilibre. Şi înţelegem pe deplin nevoia fermierilor de a vedea progrese în această zonă. Şi ştiu că domnul ministru al Agriculturii este foarte preocupat şi aşteptăm propuneri de la dumnealui pe care, cu sprijinul nostru, să le rafinăm şi să reuşim să venim împreună cu o operaţionalizare autentică, reală, pe această zonă”, a explicat Alexandru Nazare.
Acesta a insistat că intenția de a sprijini agricultura trebuie transformată în proceduri și propuneri legislative bine fundamentate, care să respecte regulile europene.
„Adică trebuie să trecem de la simplul enunţ «ajutăm fermierii» la proceduri, la propuneri legislative serioase, temeinice şi care să fie şi compatibile cu legislaţia europeană. Trebuie să găsim o bună măsură, sunt convins că prin muncă împreună vom găsi”, a susținut ministrul.
Întrebat dacă există perspective pentru găsirea unei soluții, Nazare a reiterat disponibilitatea instituției pe care o conduce de a lucra împreună cu Ministerul Agriculturii.
„Am spus că sunt convins că o vom găsi. Adică există toată disponibilitatea”, a răspuns acesta.
Mecanismul ar putea deveni operațional în 2027
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a anunțat în cadrul aceleiași conferințe că poartă discuții cu Ministerul Finanțelor pentru crearea unui sistem prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, începând cu anul 2027.
Deocamdată, nu a fost prezentată o variantă finală a mecanismului. Implementarea depinde de identificarea unei soluții legislative și administrative care să respecte atât constrângerile bugetare, cât și reglementările europene.
Citeşte şi: IPJ Vâlcea, reacție după cercetările care vizează un polițist: „Susținem aplicarea legii, fără excepții”

