Un bărbat de 32 de ani a fost prins în flagrant, la Motru, în timp ce ar fi preluat un colet care conținea 7,8 kilograme de canabis, destinat comercializării. Drogurile ar fi fost procurate și trimise din Spania de un membru al familiei sale, în vârstă de 34 de ani.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj și procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Gorj au documentat activitatea infracțională a celor doi bărbați, cercetați pentru trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc.
Flagrantul a avut loc pe 4 noiembrie 2026, în municipiul Motru, când bărbatul de 32 de ani ar fi preluat coletul în care se afla substanța interzisă.
Potrivit anchetatorilor, canabisul ar fi fost procurat și expediat din Spania de un alt bărbat, în vârstă de 34 de ani, membru de familie al celui prins în flagrant.
Substanța vegetală era ambalată în opt pungi vidate și ascunsă printre alte pachete care conțineau dulciuri, sucuri, conserve, sticle de ulei și mezeluri.
Bărbatul de 32 de ani, reținut. Procurorii cer arestarea în lipsă a celuilalt suspect
La data de 4 noiembrie, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea bărbatului de 32 de ani.
Astăzi, anchetatorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj cu propunerea de arestare preventivă a acestuia și de arestare în lipsă a bărbatului de 34 de ani, aflat în Spania.
Activitățile judiciare au fost desfășurate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj.
Persoanele cercetate beneficiază, pe tot parcursul procesului penal, de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

