În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 4 noiembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Dolj, sub supravegherea unităților de parchet competente, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Craiova, comunele Galicea Mare și Dobrești.
Activitățile au fost desfășurate în cadrul a trei dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
În urma perchezițiilor efectuate, la locuințele a două persoane, de 32 și 34 de ani au fost descoperite două arme cu țeavă lungă și două cutii cu aproximativ 256 de diaboluri, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi dispusă expertizarea celor două arme.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cele două persoane nu sunt deținătoare legal de arme și muniții, iar armele descoperite nu au fost declarate organelor de poliție.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea unităților de parchet competente, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsuri în consecință.
La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic Dolj, Secției 6 Poliție Craiova, Secției 6 Poliție Rurală Giubega și Secției 12 Poliție Rurală Daneți.

Puști deținute ilegal, confiscate și în Mehedinți
Tot în cadrul operațiunii „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 4 noiembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Mehedinți, sub supravegherea procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă judecătoriile Strehaia și Vânju Mare, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte ilegale.
Activitățile s-au desfășurat în localitățile Vânju Mare, Vânători și Cernaia, în cadrul a două dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, constând în deținerea fără drept de arme neletale supuse autorizării.
Polițiștii au descoperit și ridicat două arme neletale deținute ilegal, respectiv o armă lungă, calibrul 5,5 mm și o armă scurtă, calibrul 4,5 mm, ambele supuse autorizării, elemente de muniție aferente acestora, precum și un cartuș letal de vânătoare, calibrul 12, deținut ilegal.
Totodată, un bărbat, de 43 de ani, din orașul Vânju Mare, a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, în vederea audierii.

Citește și: Alegeri SUA 2026. Statul Ohio va avea pentru prima dată un guvernator femeie, democrata Amy Acton

