Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Craiova au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 31 de ani, din municipiul Craiova, cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În seara zilei de 2 noiembrie a.c., în jurul orei 18.40, bărbatul a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe strada Râureni, din municipiul Craiova.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma testării cu aparatul drugtest, a fost indicat rezultat pozitiv pentru o substanță interzisă.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice, rezultatul analizelor preliminare de laborator indicând prezența în organism a substanței interzise. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize pentru a se stabili dacă i-a fost afectată capacitatea de a conduce autoturismul.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Citește și: Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Craiova

