Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați duminică, în jurul prânzului, de trei persoane cu privire la faptul că, în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie a.c., o persoană necunoscută ar fi distrus, prin lovire cu piciorul, farurile din partea dreaptă a trei autoturisme parcate pe strada Victoriei, din municipiul Târgu Jiu. Prejudiciul total este estimat la aproximativ 9.000 de lei.
În urma cercetărilor și a activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică și Biroului de Investigații Criminale, a fost identificat un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din comuna Baciu, județul Cluj, bănuit de comiterea faptei.
În urma probatoriului administrat, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere.
Citește și: Tânăr din Râmnicu Vâlcea, arestat preventiv după ce a violat o minoră

