Traficul rutier este blocat complet pe ambele sensuri de circulație pe DN7, în zona localității Brezoi, după un accident în care au fost implicate două autocamioane și un autoturism. Două persoane au fost rănite.

Accidentul s-a produs în dimineața zilei de vineri, 30 octombrie, iar polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au fost solicitați să intervină pentru cercetări și gestionarea traficului.
Potrivit primelor verificări, în coliziune au fost implicate două autocamioane și o mașină. În urma impactului, două persoane au suferit leziuni.
Persoana încarcerată, extrasă de pompieri

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de descarcerare, o ambulanță SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
La sosirea echipajelor de intervenție, salvatorii au constatat că una dintre cele patru persoane implicate în accident era încarcerată, dar conștientă.
Pompierii militari au reușit să o extragă în siguranță și au predat-o echipajului SAJ, pentru evaluare și acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Totodată, salvatorii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.

Trafic blocat pe ambele sensuri
La fața locului intervin polițiștii rutieri, echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență și reprezentanți ai Secției de Drumuri Naționale.
Circulația este blocată total pe ambele sensuri, iar șoferii care tranzitează zona trebuie să ia în calcul întârzieri și să respecte indicațiile polițiștilor.
Cauzele și împrejurările exacte ale producerii accidentului urmează să fie stabilite în urma cercetărilor.

