O femeie de 33 de ani din Râmnicu Vâlcea a fost reținută pentru 24 de ore, după ce ar fi deteriorat și tăiat brățara electronică de supraveghere, încălcând astfel măsurile impuse printr-un ordin de protecție. Aceasta avea obligația de a păstra o distanță de cel puțin 50 de metri față de persoana protejată și locuința acesteia.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, în dimineața zilei de 26 octombrie 2026, în jurul orei 06:00, polițiștii au fost alertați de Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică cu privire la o posibilă intervenție neautorizată asupra dispozitivului purtat de femeie.
Polițiștii s-au deplasat la domiciliul acesteia, au identificat-o și au condus-o la sediul unității de poliție. În urma verificărilor, au constatat că brățara electronică prezenta urme de deteriorare la nivelul sistemului de prindere, motiv pentru care dispozitivul a fost înlocuit.
Ar fi abandonat telefonul de monitorizare și ar fi aruncat brățara pe fereastră
Anchetatorii susțin că, după ce a părăsit sediul poliției, femeia ar fi abandonat telefonul mobil folosit pentru monitorizarea electronică. Ulterior, după ce a ajuns la domiciliu, ar fi tăiat brățara și ar fi aruncat-o pe fereastra locuinței.
Din cercetări a reieșit că, în septembrie 2026, Judecătoria Râmnicu Vâlcea emisese un ordin de protecție pentru o perioadă de 12 luni, în favoarea unei femei de 54 de ani, mama concubinului persoanei cercetate.
Măsurile dispuse îi impuneau femeii de 33 de ani să păstreze o distanță de minimum 50 de metri față de persoana protejată și locuința acesteia, să poarte permanent dispozitivul electronic de supraveghere și să nu o contacteze în niciun mod.
Dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție și distrugerea dispozitivului
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea femeii pentru 24 de ore. Aceasta a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Cercetările sunt efectuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea și continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs faptele și dispunerea măsurilor legale.
Persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală.
Citeşte şi: Gorj: Avarie la Termocentrala Turceni

