Cei cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 38 de ani, au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, în urma cercetărilor într-un dosar de furt calificat și conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.
La data de 14 octombrie, cei cinci bărbați, toți din județul Olt, au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Procurorul a dispus față de aceștia măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.
Dosarul vizează o anchetă în cadrul căreia au fost efectuate nouă percheziții domiciliare în județul Olt.
Citeşte şi: (VIDEO) Tânăr arestat preventiv după ce ar fi furat o mașină și s-ar fi urcat la volan băut şi fără permis

