Știri de ultima orăLocalDoljȘofer din Craiova, reținut după un accident produs pe Calea București. Avea o alcoolemie de 1,42 g/l

Șofer din Craiova, reținut după un accident produs pe Calea București. Avea o alcoolemie de 1,42 g/l

-

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului Rutier Craiova, în urma accidentului rutier produs în noaptea de 27 spre 28 iulie 2026, pe strada Calea București din municipiu.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că șoferul ar fi condus autoturismul sub influența alcoolului, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Testarea cu etilotestul a indicat 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat

După producerea accidentului, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Analizele efectuate de laborator și transmise către Institutul de Medicină Legală au indicat o îmbibație alcoolică de 1,42 g/l alcool pur în sânge.

Cercetat pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului

În urma probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.

Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Urmează să fie prezentat procurorilor

În cursul zilei de 29 iulie 2026, conducătorul auto urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Alertă cu bombă în Portul Constanța. Un dispozitiv exploziv...

O alertă cu bombă a mobilizat miercuri, 29 iulie,...

ȘTIRI GdS