Cinci polițiști din Arad au fost condamnați la închisoare cu executare pentru că ar fi primit mită pentru eliberarea de permise auto, prin fraudarea probei practice în perioada 2022-2023, iar alte patru persoane, între care doi instructori auto, au fost condamnate cu suspendare.
Sentința a fost dată de Tribunalul Timiș și este prima în acest proces, care vine după 13 amânări de pronunțare în ultimele șapte luni.
Conform sentinței publicate pe portalul instanțelor de judecată, trei polițiști au fost condamnați la trei ani și șase luni de închisoare cu executare, iar alți doi au primit condamnări de trei ani și trei luni, pentru luare de mită.
Toți au și anumite drepturi interzise în următorii cinci ani, între care cel de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat sau dreptul de a exercita profesia de polițist, „de care s-au folosit pentru săvârșirea infracțiunii”
De asemenea, doi instructori auto au primit pedepse cu suspendare de trei ani, pentru complicitate la luare de mită. Ei nu vor mai putea fi instructori auto cinci ani după ce sentința rămâne definitivă.
Alte două persoane, care ar fi plătit mita, au primit condamnări de doi ani și șase luni, respectiv doi ani și trei luni, dar cu suspendare.
Instanța a mai decis anularea unor permise obținute fraudulos în 2023.
Sentința este cu drept de apel în termen de zece zile de la comunicare.
Cum erau „atenționați” polițiștii
În 2024, cinci polițiști examinatori ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Arad au fost trimiși în judecată, alături de alte patru persoane implicate în acest caz.
În 15 februarie 2024, DNA anunța că cercetările au loc pentru fapte de corupție legate de eliberarea permiselor de conducere. Conform procurorilor, în schimbul unor sume de bani, polițiștii ar fi permis fraudarea probei practice în perioada 2022 – 2023.
„Cei cinci inculpați, polițiști-examinatori în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Arad, ar fi primit de la mai multe persoane, prin intermediari (instructori auto sau alte persoane de încredere), sume de bani cuprinse între 200 de euro – 400 de euro, în legătură cu fraudarea examenelor practice, pentru obținerea permisului de conducere.
Concret, banii ar fi fost remiși celor cinci polițiști de către intermediari fie direct, fie prin plasarea acestora în portiera dreapta-față a autoturismului cu care urma să se susțină proba practică. De cele mai multe ori, înainte de începerea examinării, intermediarul l-ar fi atenționat pe polițistul examinator cu următoarele cuvinte: Puteți avea grijă de cel/cea care este la volan?, acest lucru însemnând pentru examinator că doar acea persoană era dispusă să remită/a remis sume de bani pentru a fi ajutată”, transmitea DNA la vremea respectivă.
SPCRPCIV Arad a lucrat din 2024 doar cu jumătate dintre examinatori
Potrivit anchetatorilor, spre deosebire de persoanele favorizate în maniera de mai sus, candidații care susțineau proba practică fără a remite sume de bani ar fi fost conduși pe trasee dificile, astfel încât să aibă cât mai multe ocazii de a comite greșeli și, implicit, pentru a nu promova proba respectivă.
Ancheta de corupție a provocat probleme în funcționarea SPCRPCIV Arad, unde din 2024 s-a mai lucrat doar cu jumătate dintre examinatori. Pentru că s-a ajuns la un timp de așteptare de două luni pentru susținerea probei practice, instituția a trebuit să lucreze și în weekend și să aducă personal din județe vecine.
Citeşte şi: Doi răniți după ce o mașină a lovit un parapet metalic

