Știri de ultima orăActualitateAmenzi mai mari pentru șoferi de la 1 iulie, pentru toate abaterile

Amenzi mai mari pentru șoferi de la 1 iulie, pentru toate abaterile

Odată cu majorarea salariului minim brut pe economie, şoferii care încalcă regulile de circulație vor plăti amenzi mai mari începând cu 1 iulie 2026. Creșterea valorii punctului de amendă se va reflecta în toate sancțiunile prevăzute de Codul Rutier, de la cele pentru abateri minore până la cele mai severe contravenții.

Guvernul a stabilit, prin Hotărârea nr. 146/2026, majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de la 4.050 de lei la 4.325 de lei, începând cu 1 iulie 2026. În aceste condiții, valoarea punctului de amendă crește automat de la 202,50 lei la 216,25 lei, întrucât articolul 98 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prevede că un punct de amendă reprezintă 5% din salariul minim brut pe economie, arată Antena 3 CNN.

Majorarea este de 13,75 lei pentru fiecare punct de amendă, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 6,8%.

Cât cresc amenzile de circulație

Odată cu majorarea punctului de amendă, cresc toate sancțiunile contravenționale calculate în funcție de numărul de puncte-amendă prevăzut de Codul Rutier.

Iată câteva exemple:

2 puncte-amendă: de la 405 lei la 432,50 lei;

3 puncte-amendă: de la 607,50 lei la 648,75 lei;

4 puncte-amendă: de la 810 lei la 865 lei;

5 puncte-amendă: de la 1.012,50 lei la 1.081,25 lei;

10 puncte-amendă: de la 2.025 lei la 2.162,50 lei;

20 de puncte-amendă: de la 4.050 lei la 4.325 lei.

De exemplu, pentru contravențiile încadrate în prima clasă de sancțiuni (2-3 puncte-amendă), amenda va fi cuprinsă între 432,50 lei și 648,75 lei, iar pentru cele din clasa a doua (4-5 puncte-amendă), între 865 lei și 1.081,25 lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS