Polițiștii și procurorii desfășoară sute de percheziții în dosare ce vizează evaziunea fiscală, corupția, contrabanda, infracțiunile silvice și alte fapte grave.
Poliția Română și procurorii desfășoară, marți, 10 iunie, una dintre cele mai ample operațiuni din acest an pentru combaterea infracționalității. Acțiunile au loc în cadrul operațiunii JUPITER, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române.
În cadrul acesteia, oamenii legii efectuează 416 percheziții domiciliare pe întreg teritoriul țării, în dosare penale care vizează o gamă largă de infracțiuni economice, judiciare și silvice.
Infracțiuni economice și financiare în atenția anchetatorilor
Potrivit autorităților, cercetările vizează fapte precum evaziunea fiscală, delapidarea, spălarea banilor, înșelăciunea, falsul în declarații, falsul în înscrisuri, stopajul la sursă, precum și infracțiuni prevăzute de Codul fiscal.
Anchetatorii verifică și cazuri de bancrută simplă și frauduloasă, abuz de încredere, contrafacere și punere în circulație de produse contrafăcute.
Dosare privind arme, contrabandă și grupuri infracționale
Operațiunea vizează și infracțiuni grave precum contrabanda calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, constituirea de grupuri infracționale organizate, șantajul, proxenetismul, lipsirea de libertate în mod ilegal și furtul calificat.
De asemenea, sunt investigate cazuri de viol, agresiune sexuală în formă continuată, purtare abuzivă și alte infracțiuni contra persoanei.
Acțiuni pentru protejarea fondului forestier și a mediului
Printre faptele investigate se regăsesc furtul de arbori, braconajul cinegetic și piscicol, precum și introducerea sau modificarea ilegală a datelor în sistemul informatic integrat pentru păduri.
Totodată, anchetatorii verifică situații privind îngroparea ilegală a deșeurilor și utilizarea unor instalații clandestine pentru racordarea directă la rețele sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.
Persoanele vizate vor fi audiate
Scopul acțiunilor este documentarea activităților infracționale, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor dobândite ilegal.
Persoanele depistate în urma perchezițiilor vor fi conduse la audieri, urmând ca procurorii și polițiștii să dispună măsurile legale necesare în fiecare caz.
Autoritățile precizează că operațiunea face parte din măsurile permanente adoptate la nivelul Poliției Române pentru combaterea fenomenului infracțional și creșterea gradului de siguranță al comunităților.
Citește și: Un hotel de 10 etaje apare în Craioviţa Nouă. Cine îl construieşte

