Polițiștii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Dolj au efectuat, luni, șapte percheziții domiciliare în județul Dolj, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de evaziune fiscală în domeniul producției și comercializării de mobilier la comandă.
Acțiunea se desfășoară în cadrul Operațiunea Jupiter, sub coordonarea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratul General al Poliției Române, dosarul fiind instrumentat sub supravegherea Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, potrivit IPJ Dolj.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2021–2026, un bărbat din județul Dolj ar fi desfășurat activități de producție și comercializare a mobilierului la comandă prin intermediul a două societăți comerciale pe care le administrează, fără a evidenția în contabilitate toate sumele încasate.
Prin această modalitate, suspectul s-ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, cauzând un prejudiciu ce urmează să fie stabilit în cadrul anchetei.
În cadrul dosarului, polițiștii urmează să pună în executare și patru mandate de aducere pentru persoane de interes în cauză.
La desfășurarea activităților participă și luptători ai Serviciul pentru Acțiuni Speciale Dolj.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale prevăzute de lege.
Citeşte şi: Vâlcea: Bărbat accidentat grav de tren într-o haltă din Râmnic

