Premierul Ilie Bolojan a spus, vineri, că veniturile angajaților din sectorul bugetar nu vor scădea odată cu introducerea noului proiect al legii salarizării. Acesta a declarat că veniturile celor care câștigă mai mult vor fi menținute până când ceilalți vor ajunge la același nivel.
„Pentru salariat, la final contează câți bani îți intră în cont. Aplicarea legii salarizării nu va scădea niciun câștig per total, salariu plus sporuri, din sectorul bugetar. Cei care au câștiguri mai mari decât s-ar cuveni ca urmare a clasificării vor primi aceleași venituri până vor fi ajunși din urmă de ceilalți”, a declarat premierul.
„Pentru a putea crește salariile din sistemul public, avem nevoie de bani pentru asta. Fiecare guvern vrea să mărească salariile, Fiecare angajator vrea să își plătească cât mai mult angajații. România are un fond de salarii de aproximativ 8% din PIB. Noi nu putem depăși acest procent ca urmare a angajamentelor pe care le avem. Nu avem mai mulți bani pentru asta.
Pentru ca anul viitor să crească salariile în sectorul public, pentru că avem această plafonare, înseamnă că trebuie să anunțăm cinstit cu cât ar putea să crească acestea. Dacă economia va funcționa bine, vom putea crește acest fond de salarii cu câteva miliarde de euro, respectiv cu până la 8%. Trebuie să spunem asta oamenilor cinstit. În caz contrar, ne întoarcem la a lua credite pe care de fapt tot românii le plătesc prin inflație sau prin creșteri de prețuri”, a mai declarat Bolojan.
Premierul a spus că speră să existe un acord transpolitic pentru această lege în parlament.

