Bayern Munchen s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor, după ce a învins-o pe Real Madrid cu scorul de 4-3 (2-3), miercuri seară, pe Allianz Arena, în manșa secundă a sferturilor de finală.
După ce au câștigat pe Bernabeu cu 2-1, bavarezii s-au impus și pe teren propriu, prin două goluri marcate pe final, după ce au fost conduși de trei ori de Real Madrid. Aleksandar Pavlovic (6), Harry Kane (38), Luis Diaz (89), Michael Olise (90+4) au înscris pentru Bayern, într-un meci foarte spectaculos, mai ales în prima repriză, în timp ce pentru iberici au punctat Arda Guler (1, 29) și Kylian Mbappe (44).
În semifinale, Bayern o va înfrunta pe deținătoarea trofeului, Paris Saint-Germain, care a eliminat-o pe Liverpool (2-0 și 2-0).
Bayern: 1. Manuel Neuer (căpitan) – 44. Josip Stanisic (19. Alphonso Davies, 46), 4. Jonathan Tah, 2. Dayot Upamecano, 27. Konrad Laimer – 6. Joshua Kimmich, 45. Aleksandar Pavlovic – 17. Michael Olise, 7. Serge Gnabry (10. Jamal Musiala, 61), 14. Luis Diaz – 9. Harry Kane. Antrenor: Vincent Kompany.
Real Madrid: 13. Andrii Lunin – 12. Trent Alexander-Arnold (45. Thiago Pitarch, 90), 3. Eder Militao, 22. Antonio Rudiger, 23. Ferland Mendy – 21. Brahim Diaz (6. Eduardo Camavinga, 62), 5. Jude Bellingham, 8. Federico Valverde (căpitan), 15. Arda Guler (30. Franco Mastantuono, 90) – 10. Kylian Mbappe. 7. Vinicius Junior. Antrenor: Alvaro Arbeloa.
Arsenal, fără trei titulari, s-a calificat în semifinale
De asemenea, ultima care a atins semifinalele Ligii Campionilor este Arsenal. Londonezii s-au calificat în penultimul acr după ce au remizat cu Sporting Lisabona, 0-0, miercuri seară, la Londra, în manșa secundă a sferturilor de finală.
”Tunarii” au câștigat la Lisabona cu 1-0 și s-au calificat în careul de ași în ciuda unui joc mai puțin reușit.
Arsenal va juca a doua sa semifinală consecutivă în Champions League – o premieră, contra lui Atletico Madrid, care a eliminat-o pe FC Barcelona (2-0 și 1-2).
Arsenal: 1. David Raya – 3. Cristhian Mosquera, 2. William Saliba, 6. Gabriel Magalhaes, 5. Piero Hincapie – 36. Martin Zubimendi, 41. Declan Rice (căpitan) – 20. Noni Madueke (56. Max Dowman, 63), 10. Eberechi Eze (9. Gabriel Jesus, 79), 11. Gabriel Martinelli (19. Leandro Trossard, 79) – 14. Viktor Gyokeres (29. Kai Havertz, 56). Antrenor: Mikel Arteta.
Sporting: 1. Rui Silva – 72. Eduardo Quaresma (13. Georgios Vagiannidis, 85), 26. Ousmane Diomande, 25. Goncalo Inacio, 20. Maximiliano Araujo – 5. Hidemasa Morita (52. Joao Simoes, 77), 42. Morten Hjulmand (căpitan) – 10. Geny Catamo (7. Geovany Quenda, 71), 17. Francisco Trincao (90. Rafael Nel, 85), 8. Pedro Goncalves (23. Daniel Braganca, 71) – 97. Luis Javier Suarez. Antrenor: Rui Borges.
Citește și: Inter Milano, ofertă de nerefuzat pentru Cristi Chivu: îi dublează salariul!

