Un poliţist care a intervenit pentru aplanarea unui conflict în care au fost implicate peste zece persoane, într-o comună din judeţul Vrancea, a fost lovit în cap cu o piatră. Agresoarea, o femeie de 34 de ani, a fost plasată sub control judiciar.
Incidentul a avut loc luni după-amiază, în comuna Vizantea-Livezi, unde a izbucnit un conflict spontan în care au fost implicate peste zece persoane. Potrivit IPJ Vrancea, echipajul de poliţie care a intervenit pentru aplanarea conflictului a stabilit că incidentul a avut loc în urma consumului de băuturi alcoolice.
„În timpul intervenţiei, un poliţist a fost lovit în zona capului cu o piatră, aruncată spre grup de către unul dintre participanţi. Ulterior, poliţistul s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală, unde s-a stabilit că necesită 6-7 zile de îngrijiri medicale, fiind în afara oricărui pericol”, a transmis poliţia.
Persoanele implicate au fost duse la sediul poliţiei pentru audieri. În urma verificărilor, s-a stabilit că ultrajul a fost comis de o femeie de 34 de ani, din comuna Răcoasa.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovirea sau alte violenţe. De asemenea, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru ultraj.
Femeia care a aruncat piatra a fost pusă sub control judiciar pentru 60 de zile.
Citește și: George Simion îl felicită pe Peter Magyar și-i transmite: Nu am dansat niciodată pe mormintele poporului tău

