Știri de ultima orăMagazinCe poți face cu ouăle rămase de la Paște. Rețete simple și delicioase

Ce poți face cu ouăle rămase de la Paște. Rețete simple și delicioase

De Paște, toată lumea vopsește o mulțime de ouă, pentru bucuria de a ciocni cu cât mai mulți oameni. Dar, la finalul sărbătorii, rămân prea multe ouă fierte. Noi vă propunem câteva rețete cu ajutorul cărora puteți salva toate ouăle rămase de la Paște.

Castraveți umpluți cu ouă și somon

O delicatesă în sine, acest aperitiv poate fi servit simplu sau cu o baghetă proaspătă, de pe un platou din lemn de tec sau salcâm, scrie bonami.ro.

Pentru 5 porții ai nevoie de:

  • 1 castravete mare
  • 2 ouă
  • 30 g somon afumat
  • 3 lingurițe iaurt alb
  • legătură de mărar
  • sare și piper după gust

Cum se prepară?

  1. Curăță castravetele. Nu trebuie să îl cureți complet, ici-colo păstrează-i coaja pentru un aspect interesant.
  2. Taie castravetele în 5 bucăți și scobește interiorul fiecăreia cu o linguriță, dar nu complet.
  3. Taie în bucăți mici ouăle curățate, la fel și somonul. Păstrează 5 felii de somon pentru ornat.
  4. Amestecă ouăle și somonul cu iaurtul, sare, piper și mărarul tocat.
  5. Se pune amestecul în castraveții scobiți. Se ornează cu bucăți de somon, mărar și e gata de servire.

Pastă de ou cu leurdă (usturoi sălbatic)

În martie și aprilie este sezonul usturoiului sălbatic. Frunzele sale verzi sunt sănătoase, iar gustul acestei plante sălbatice este special și delicios.

Ingrediente necesare:

  • 4 ouă fierte
  • 4 linguri maioneză
  • o legătură de usturoi sălbatic
  • o ceapă mică
  • sare și piper după gust

Cum se prepară?

  1. Taie în bucăți mici oul fiert. Poți folosi și un feliator pentru ouă.
  2. Taie mărunt ceapa și usturoiul sălbatic. Amestecă totul cu oul și maioneza.
  3. Adaugă sare și piper după gust.

Tip: Se servește cu pâine pită sau baghetă. Se ornează din plin cu usturoi sălbatic.

Baghetă cu ouă și șuncă

Combinația de șuncă și ouă este grozavă. Vei folosi destule din ouăle fierte rămase după Paște, iar gustarea se pregătește în câteva minute. Adaugă câteva frunze de salată verde, unt și vei avea o gustare hrănitoare, perfectă pentru o excursie de primăvară.

Ingrediente pentru 2 porții

  • 2 baghete
  • 4 ouă fierte
  • 200 g șuncă de Praga
  • câteva frunze de salată verde
  • unt

Cum se prepară?

  1. Taie bagheta pe jumătate și întinde unt pe ambele părți.
  2. Curăță ouăle fierte și taie-le în felii.
  3. Apoi pune salata, feliile de ou și șuncă.

Pastă de ou cu ridichi

Avem o rețetă pentru o versiune sănătoasă de pastă de ou de pe blogul Romanei Böhmová. Este o excelentă combinație cu pâinea de secară. Nu uita să o servești cu salată verde, nuci și ierburi aromatice.

Vei avea nevoie de:

  • 2 ouă fierte
  • 120 g cremă de brânză (o poți înlocui cu iaurt alb sau brânză de vaci făcută în casă)
  • 1 linguriță muștar
  • câteva picături de suc de lămâie
  • frunze de arpagic sau alte ierburi aromatice
  • ridichi
  • nuci tocate mărunt pentru ornat (de ex. fistic)
  • sare și piper

Cum se prepară?

  1. Curăță ouăle fierte și taie-le în cubulețe mici.
  2. Pune ouăle tăiate într-un castron, adaugă crema de brânză, muștarul, sucul de lămâie și sare și piper după gust.
  3. Pasta de ou este gata și se poate întinde pe pâine. Ornează cu arpagicul tocat mărunt, ridichi feliate și nuci.

Citește și: Nicușor Dan, mesaj de Paște: „Să fim solidari nu doar în spiritul tradițiilor, ci și în fapte”



ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS