Naționala României a fost învinsă de echipa Slovaciei cu scorul de 2-0 (1-0), marți seară, pe Narodny futbalovy stadion din Bratislava, într-un meci amical care a încheiat mandatul de selecționer al lui Mircea Lucescu, absent de pe bancă.
Antrenorul secund al echipei naționale, Ionel Gane, a declarat că jucătorii au suferit din punct de vedere mental în acest meci ca urmare a ratării calificării la Cupa Mondială și a problemelor medicale cu care s-a confruntat ulterior selecționerul Mircea Lucescu.
„Rezultatul nu ne-a ajutat ca să îi putem face o mică bucurie lui nea Mircea. Din păcate, am intrat destul de timorați în meci. Din punct de vedere mental am suferit. Noi pe ambele începuturi de repriză am primit gol. S-a văzut că jucătorii au fost afectați de ceea ce s-a întâmplat cu nea Mircea.
S-a văzut în implicarea lor. Nu au fost ușoare zilele acestea pentru ei… ratarea calificării și evenimentul neplăcut cu nea Mircea au zdruncinat moralul băieților. Oricât am încercat noi, cei din staff, să le ridicăm moralul până la urmă nu a fost ușor.
În prima parte slovacii au controlat jocul, noi nu am avut decât o singură ocazie, cea a lui Dennis (Man). După pauză am început din nou slab, am luat gol în primul minut și nu a fost ușor. Dar cu toate acestea cred că după aceea am reușit să avem o dinamică mai bună, un control mai bun și ne-am creat câteva situații de a marca, dar, din păcate, nu am reușit“, a spus Gane, la Antena 1.

