Polițiștii au ridicat proiectile și obiecte vestimentare în cadrul anchetei asupra unui adolescent de 15 ani care a folosit un pistol tip paintball.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Dolj, cu sprijinul Secției 1 Poliție Craiova, au efectuat, ieri, o percheziție la domiciliul unui adolescent de 15 ani din municipiu. Acțiunea s-a derulat sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.
În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate :
- 8 proiectile din plastic pentru pistol tip paintball cu bile de cauciuc,
- cretă sau vopsea,
- obiectele vestimentare purtate de adolescent în ziua incidentului.
Informații din cercetări
Adolescentul ar fi folosit un pistol tip paintball, din categoria armelor neletale, nesupuse autorizării, achiziționat pe 21 februari.
Conform declarațiilor acestuia, pistolul a fost utilizat fără proiectile pe 28 februarie, după care a fost aruncat la scurt timp.
Cercetările sunt în desfășurare, iar la finalizarea acestora se va propune soluția prin unitatea de parchet competentă, potrivit IPJ Dolj.
Citește și: Britney Spears, arestată în California pentru conducere sub influența alcoolului

