9.5 C
Craiova
vineri, 27 februarie, 2026
Știri de ultima orăActualitateFiscul a suspendat 5.000 de mașini care făceau ride-sharing și a confiscat peste 55 milioane de lei

Fiscul a suspendat 5.000 de mașini care făceau ride-sharing și a confiscat peste 55 milioane de lei

Inspectorii ANAF au verificat 135 de firme, iar la finalul controalelor au stabilit taxe suplimentare de plată de aproape 78,3 milioane lei, arată un comunicat ANAF transmis joi seară HotNews.

Potrivit documentului, ANAF a dat amenzi de circa 3,3 milioane lei pentru că firmele nu aveau case de marcat (AMEF), a confiscat 55,3 milioane lei încasați în numerar și a suspendat activitatea pentru 4.910 mașini care nu erau dotate cu case de marcat.

Pentru a recupera banii, ANAF a pus popriri și sechestre pe active și conturi în valoare de 107,8 milioane lei, ca să împiedice firmele să își ascundă bunurile.

Cazurile grave: sesizări penale

În 11 situații, inspectorii spun că există suspiciuni de evaziune fiscală.Prejudiciul total estimat: peste 126 milioane lei.

  • Un grup de 3 firme, coordonate de aceeași persoană, intermedia activitatea a peste 250 de șoferi. ANAF susține că nu au fost declarate veniturile obținute prin platforme, au fost create circuite financiare pentru a ascunde plățile către șoferi, a fost trecut TVA deductibil fictiv. Prejudiciu estimat: peste 44 milioane lei.
  • O firmă care opera peste 700 de mașini: nu a declarat toate veniturile, nu a plătit TVA-ul corect, nu a declarat veniturile salariale ale șoferilor. Prejudiciu estimat: peste 34 milioane lei.
  • Administratorul unei firme cu 164 de mașini ar fi produs un prejudiciu de peste 21 milioane lei. A încasat peste 41 milioane lei în perioada verificată. Șoferii ar fi lucrat fără forme legale, în schimbul unui comision mai mic (7%). Firma a cerut insolvența, posibil pentru a evita plata datoriilor.

ANAF va continua controalele în domeniul ride-sharing

ANAF spune că va continua controalele în domeniul ride-sharing, folosind inclusiv date primite direct de la platformele digitale, pe baza unor noi instrumente legale introduse în 2025.

Instituția îi avertizează pe cei din domeniu că schemele prin care se reduc artificial taxele sau se mută riscul fiscal pe șoferi vor fi depistate și sancționate.

Citește și: Piedone, angajat consilier personal al primarului din Sectorul 4, deși are interdicție de a ocupa funcții publice

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS