Tribunalul București a decis astăzi ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să rămână sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară.
Decizia vine după ce doi judecători au avut opinii diferite în acest caz. Unul dintre magistrați considera că se impune prelungirea controlului judiciar, în timp ce celălalt judecător susținea ca această măsură să fie revocată.
În consecință, s-a format un complet de divergență, prin intrarea unui al treilea judecător, iar acesta din urmă a fost în favoarea rămânerii lui Călin Georgescu sub control judiciar.
Ce acuzații i se aduc lui Călin Georgescu
Călin Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie 2025 de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război, precum și de promovarea în public a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).
Anchetatorii notează în rechizitoriu că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în repetate rânduri, Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepții și doctrine fasciste, legionare și xenofobe.
„În mod concret, s-a reținut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declarații ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța”, susțin procurorii.
Citește și: Doi morți și doi răniţi grav după ce o mașină s-a izbit de un TIR

