Craiova devine, sâmbătă, 21 februarie 2026, capitala luptelor, odată cu desfășurarea competiției internaționale „Memorialul antrenorilor craioveni”, eveniment care va reuni la Sala Polivalentă Craiova aproximativ 300 de sportivi din 10 țări.
La turneu vor participa luptători din România, Republica Moldova, Bulgaria, Ucraina, Franța, Grecia, Ungaria, Macedonia de Nord, Slovacia și Germania, competiția confirmând încă o dată interesul crescut pentru acest sport și prestigiul de care se bucură Craiova în lumea luptelor.
Întrecerea se va desfășura pe trei saltele omologate UWW, oferind condiții optime pentru un concurs de nivel internațional. Programul zilei începe la ora 10.00, cu meciurile din fazele de calificare. De la ora 14.30 este programată pauza competițională și ceremonia oficială de deschidere, iar începând cu ora 15.30 vor avea loc finalele, urmate de festivitatea de premiere.
„Memorialul antrenorilor craioveni” este un eveniment dedicat memoriei tehnicienilor care au contribuit decisiv la dezvoltarea luptelor în Bănie și reprezintă, totodată, o oportunitate pentru tinerii sportivi de a se afirma într-un cadru competițional puternic.
Citește și: JO 2026 / Tentea și Iordache au obținut cel mai bun rezultat al României în proba de bob

