Steven Nsimba a ieșit accidentat din meciul cu Dinamo. Acesta a suferit o problemă medicală, s-a întins pe gazon și nu a mai putut continua partida. Chiar dacă a ieșit de pe teren pe propriile picioare, se pare că ar fi vorba despre o chestiune musculară.
Mario Felgueiras a vorbit de curând despre starea atacantului. Directorul sportiv al clubului speră ca vârful să se refacă rapid, însă ia în calcul și un scenariu mai puțin pozitiv. Totuși, cel mai probabil, vârful Științei va rata meciul din Cupa României cu FCSB.
„Încă nu știm exact. Adevărul este că a simțit ceva la picior. Așteptăm. Va face analize și vedem ce are. Sperăm că nu e nimic grav, mai ales că a fost ultima zi a perioadei de transferuri. A simțit ceva la picior. Noi bănuim că poate fi o ruptură sau o contractură. E devreme, încă nu putem da un verdict. Noi sperăm să fie tot lotul disponibil la următoarele meciuri.
Nsimba ne ajută foarte mult. Trecea printr-o perioadă bună. A făcut și aseară treabă. Avem un lot complet și nu dorim să pierdem vreun jucător din cauza unor accidentări. Sincer, habar nu am cât e de grav. Am vorbit cu el înainte să plece acasă. La început ne-a fost teamă, poate nu va fi cum ne-am imaginat. Noi suntem dispuși să recuperăm jucători cât mai rapid. E important să gestionăm bine efortul jucătorilor. E un play-off în față, sunt multe meciuri, începe să se simtă. Facem un fotbal cu pressing sus și intensitate”, a declarat oficialul Universității Craiova, pentru Fanatik.

