Medicii legişti din Craiova caută fără sorţi de izbândă un spaţiu adecvat unde să-şi desfăşoare activitatea, sediul deţinut în prezent fiind într-un stadiu avansat de degradare şi revendicat de foştii proprietari.
Institutul de Medicină Legală (IML) Craiova, instituţia din subordinea Ministerului Sănătăţii de care depinde în mare măsură, pe lângă altele, activitatea poliţiştilor şi procurorilor doljeni, îşi desfăşoară activitatea de ani buni într-o clădire prea mică şi degradată. Autopsiile sunt făcute pe la spitalele din municipiu şi din judeţ, pentru că IML Craiova nu are o morgă, aşa cum ar fi normal. Medicii legiştii stau cu bagajele făcute, pentru că foştii propietari au revendicat clădirea în care este găzduit acum IML Craiova.
Sediul IML, revendicat de foştii proprietari
Clădirea dărăpănată în care lucrează legiştii craioveni a fost revendicată la începutul anilor 1990 de urmaşii fostului proprietar, iar procesul nu s-a mai terminat de atunci. A fost suspendat prin 1999, dar a fost repus pe rol în 2005, în prezent fiind din nou suspenat. Fiind o clădire revendicată în instanţă, nu s-au făcut de peste zece ani nici un fel de reparaţii sau îmbunătăţiri. Cei 11 medici legişti craioveni şi restul personalului îşi desfăşoară activitatea într-o clădire insalubră.
Necropsiile sunt făcute pe la morgile spitalelor, care numai morgi nu pot fi numite. „Lucrăm la aşa-zisele morgi ale spitalelor, unde nu există nici un fel de condiţii. De multe ori, în spitalele din judeţ morgă înseamnă o cameră şi o masă, fără nici un fel de utilităţi. Au fost cazuri când am spălat instrumentele cu zăpadă, pentru că nu exista apă în morga respectivă“, a explicat conf. univ. dr. Roxana Zăvoi, directorul IML Craiova. Conducerea IML Craiova susţine că sunt şanse extrem de mici pentru găsirea unui spaţiu în Craiova, în ciuda demersurilor făcute.
„Nu înţeleg cum nu se poate găsi în tot oraşul un spaţiu pentru noi. Toată lumea ştie situaţia în care ne aflăm, dar nu se poate face nimic. Am cerut primăriei un spaţiu, însă nu s-a rezolvat nimic. Chiar dacă o să mai putem, legal, sta aici, nu avem nici un fel de condiţii pentru a ne desfăşura activitatea“, a mai spus dr. Roxana Zăvoi.
Primăria nu are cu ce
Reprezentanţii Primăriei Craiova spun că nu este nici o şansă să se găsească un sediu pentru IML Craiova. „În situaţia în care este IML sunt foarte multe instituţii din municipiu, însă nu avem spaţii. În ultimii ani am pierdut peste 400 de clădiri, iar multe procese sunt pe rol. Dacă tot iei şi nu pui nimic în loc este normal să nu ai de unde să dai. Singura soluţie pentru ei este să primească bani de la minister şi să-şi cumpere o clădire”, a explicat viceprimarul Sorin Iordache.
Pentru a ieşi din această situaţie, conducerea IML Craiova a decis că singura soluţie ar fi achiziţionarea unui teren pe care să se construiască, în câţiva ani, viitorul sediu al IML. Conform viceprimarului Iordache, şansele ca IML Craiova să-i fie oferit de către primărie un teren în Craiova sunt chiar mai mici decât posibilitatea de a găsi un spaţiu.
Situaţie asemănătoare
Mai multe locaţii, printre care Secţia de oncologie, o parte din laboratoare, precum şi Policlinica de copii din Calea Bucureşti ale Spitalului „Filantropia“ din Craiova, au fost câştigate de foştii proprietari.