Știri de ultima orăActualitateDispută despre „mă-ta“ la teza unică de limba şi literatura română

Dispută despre „mă-ta“ la teza unică de limba şi literatura română

Peste 225.000 de elevi de clasa a VII-a au susţinut astăzi ultima teză cu subiect unic, cea la limba şi literatura română. Reprezentanţii Ministerului au extras în această dimineaţă varianta de examen cu numărul doi. Elevii au avut la dispoziţie 50 de minute pentru a rezolva subiectele.
Subiectele unice de la teză sunt însă contestate de unii profesori şi elevi. Ei susţin că Ministerul Educaţiei nu a formulat corect subiectele. De cealaltă parte, reprezentanţii Ministerului susţin că viziunea profesorilor contestatari este incorectă, relatează Realitatea TV.
Polemica a pornit de la unul dintre subiecte, unde elevilor li se cerea să precizeze funcţia sintactică a mai multor cuvinte subliniate, printre care şi sintagma Mă-ta. Unii profesori de română susţin că aceasta a fost subliniată ca fiind un singur cuvânt cu o singură funcţie sintactică deşi este vorba despre două cuvinte cu funcţii diferite care trebuiau subliniate separat. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei, însă, îi trimit pe profesori să consulte Gramatica Academiei unde, spun ei, se precizează că substantivele nume de rudenie nearticulate formează o unitate cu adjectivul posesiv următor. În plus, profesorii susţin că subiectele au fost complicate pentru nivelul de pregătire al elevilor de clasa a VII-a.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU