5.1 C
Craiova
marți, 27 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăLocalDoljAproape 10.000 de elevi din Dolj, în probele simulărilor județene pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat

Aproape 10.000 de elevi din Dolj, în probele simulărilor județene pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat

Un număr de 9.784 de elevi din județul Dolj sunt așteptați să participe, în perioada 28–30 ianuarie 2026, la simulările județene ale Evaluării Naționale și Examenului Național de Bacalaureat. Dintre aceștia, 4.823 sunt elevi de clasa a VIII-a, iar 4.961 sunt liceeni din anii terminali – 3.964 de la cursuri de zi, 965 seral și 32 la frecvență redusă.

Simulările au rolul de a verifica nivelul de pregătire al elevilor înaintea examenelor naționale și de a oferi unităților de învățământ date concrete pentru îmbunătățirea rezultatelor școlare.

Calendarul probelor scrise

Pentru elevii de clasa a VIII-a, simularea Evaluării Naționale se desfășoară după următorul program:
28 ianuarie 2026 – Limba și literatura română
29 ianuarie 2026 – Matematică

Simularea județeană a Bacalaureatului este programată astfel:
28 ianuarie 2026 – Limba și literatura română (proba E(a))
29 ianuarie 2026 – Proba obligatorie a profilului – matematică sau istorie (E(c))
30 ianuarie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării (E(d))

Centre de examen și reguli de desfășurare

Simularea județeană a Evaluării Naționale se desfășoară în 153 de unități de învățământ – centre de examen care școlarizează elevi de clasa a VIII-a. Probele încep la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli este permis până la 8:30. Timpul alocat rezolvării subiectelor este de două ore, din momentul finalizării completării datelor de identificare.

Simularea județeană a Bacalaureatului are loc în 44 de unități de învățământ, centre de examen pentru clasele a XII-a și a XIII-a, inclusiv seral și frecvență redusă. Probele scrise încep la ora 9:00, accesul fiind permis până la 8:30, iar timpul de lucru este de trei ore.

Toate probele se desfășoară sub supraveghere audio-video, pentru asigurarea corectitudinii și respectării regulilor de examen.

Rezultatele nu vor fi publice

Rezultatele simulărilor vor fi comunicate în data de 9 februarie 2026. Notele obținute nu vor fi făcute publice și nu vor fi trecute în catalog, cu excepția situațiilor în care elevul sau părintele solicită acest lucru în scris.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la clasă, ședințe cu părinții și în consiliile profesorale, pentru stabilirea unor măsuri concrete de îmbunătățire a performanțelor școlare.

Obiectiv: rezultate mai bune la examenele naționale

Organizarea simulărilor județene are ca scop principal creșterea performanțelor elevilor la finalul ciclurilor gimnazial și liceal, dar și formarea unei atitudini responsabile față de procesul de evaluare. În același timp, aceste simulări contribuie la familiarizarea elevilor cu structura subiectelor, regulile de examen, gestionarea timpului și cerințele de redactare, oferindu-le un cadru realist de pregătire și autoevaluare.

Citeşte şi: (VIDEO) Dolj: Drumuri închise, gospodării afectate și un pescar salvat de pompieri

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS