Selecționata Senegalului a câștigat Cupa Africii pe Națiuni 2025, găzduită de Maroc, după ce a învins echipa țării gazdă, cu 1-0 (0-0, 0-0), după prelungiri, duminică seară, la Rabat, la capătul unei finale tensionate.
Unicul gol a meciului a fost marcat de Pape Gueye (94), mijlocașul echipei Villarreal.
Finala a avut momente tensionate după ce marocanii au primit un penalty în minutele adiționale ale meciului, dar senegalezii au părăsit terenul în semn de protest, îndemnați de selecționerul Pape Bouna Thiaw. După aproape un sfert de oră de întrerupere, ”leii din Teranga” au revenit pe gazon, convinși de starul Sadio Mane, și jocul s-a reluat, însă Brahim Diaz, starul lui Real Madrid, a executat lamentabil penalty-ul (90+24).
Senegal: Edouard Mendy – Antoine Mendy (Abdoulaye Seck, 77), Mamadou Sarr, Moussa Niakhate, El Hadji Malick Diouf (Ismail Jakobs, 106) – Lamine Camara (Ismaila Sarr, 77), Idrissa Gueye (căpitan), Pape Gueye – Iliman Ndiaye (Ibrahim Mbaye, 77), Nicolas Jackson (Cherif Ndiaye, 90+3), Sadio Mané. Selecționer: Pape Thiaw.
Maroc: Yassine Bounou – Achraf Hakimi, Nayef Aguerd, Adam Masina (Jawad El Yamiq, 89), Noussair Mazraoui (Igmane Hamza, 98) – Bilal El Khannous (Oussama Targhalline, 80), Neil El Aynaoui, Ismael Saibari (Anass Salah Eddine, 94) – Brahim Diaz (Ilias Akhomach, 98), Ayoub El Kaabi (Youssef En-Nesyri, 80), Abde Ezzalzouli. Selecționer: Walid Régragui.
Senegalul a obținut al doilea său titlu continental, după cel din 2021.
Citește și: Jaqueline Cristian, eliminată de la Australian Open! Muchova, inspirată în momentele „cheie“

