13.4 C
Craiova
duminică, 26 octombrie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoi adulți și patru minori au ajuns la spital în urma unui accident frontal

Doi adulți și patru minori au ajuns la spital în urma unui accident frontal

În această dimineață, ora 08.28, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bechet au fost sesizați cu privire la faptul că între localitățile Mîrșani și Rojiște a avut loc un accident rutier.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit ca o femeie de 37 de ani, din comuna Mîrșani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 604A, între localitățile Mîrșani și Rojiște, s-ar fi angajat în depășirea unui autoturism, intrând în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus din sens opus, de un tânăr de 27 de ani, din Daneți.

În urma evenimentului rutier, cei doi conducători auto și 4 minori, pasageri în autoturismul condus de femeie, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital, conștienți și cooperanți.

Conducatorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, care a indicat un rezultat negativ pentru femeie și o valoare de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru tânăr.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Citește și: Un club din Craiova, închis din cauza unor nereguli! Ce făceau clienții în incinta localului



ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS