Un fost angajat al Vaticanului a fost condamnat la patru luni de închisoare cu suspendare pentru consum de droguri, o premieră pentru tribunalul din Vatican, care nu s-a mai ocupat până acum de un astfel de dosar în acest stat în care delincvenţa este la un nivel extrem de scăzut.
Angajatul a fost demis în urmă cu şase luni, după o condamnare pentru trafic de droguri, pronunţată de justiţia italiană. În urma condamnării, poliţia a efectuat o percheziţie în biroul angajatului Vaticanului, unde a găsit cocaină. A urmat un proces, iar fostul angajat a fost condamnat acum pentru deţinerea a 87 de grame de cocaină, de către tribunalul de la Vatican.
Este prima dată când acest tribunal – care a pronunţat sentinţa după o audiere de trei ore – a examinat un astfel de dosar. Cazul a fost cu atât mai delicat cu cât Codul Penal italian din 1865, pe care se bazează tribunalul, nu prevede delictul de posesie de droguri. Judecătorii au fost nevoiţi să recurgă la o lege din 1929, care prevede că tribunalul are dreptul să pedepsească un delict care nu există în Cod.

