Forțarea fetelor minore și a femeilor adulte să se căsătorească sau să intre într-o relație asemănătoare căsătoriei va fi sancționată cu închisoare, potrivit unui proiect de lege inițiat de Diana Buzoianu, deputat USR și ministru al Mediului.
„Căsătoriile forțate trebuie sancționate cu închisoarea! Libertatea fetelor și femeilor nu este negociabilă. Am inițiat un proiect de lege prin care căsătoria și conviețuirea forțată sunt definite și sancționate cu închisoarea între 3 și 7 ani”, a declarat Diana Buzoianu.
Proiectul a fost depus în Parlament cu sprijinul organizațiilor E-Romnija, Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței, ELiberare, Cado, Transcena, Grado, Centrul FILIA, Reteaua VIF, Pirita Children, Asociația Moașelor din România, precum și al parlamentarilor Petre Florin Manole și Corina Ene.
Căsătoriile forțate, pedepsite cu închisoare de la 3 la 7 ani
Proiectul prevede că va fi infracțiune determinarea unei persoane majore sau a unui minor de peste 16 ani să încheie o căsătorie sau să stabilească o relație asemănătoare căsătoriei dacă fapta este săvârșită:
- prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;
- profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința;
- profitând de vulnerabilitatea victimei;
- prin oferirea sau primirea de bani ori foloase pentru consimțământ;
- prin obținerea frauduloasă a avizelor sau autorizațiilor legale necesare.
Faptele vor fi pedepsite cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar pedeapsa poate fi majorată în circumstanțe agravante, precum folosirea unei arme, administrarea de substanțe care afectează discernământul sau dacă victima se află în grija sau locuiește cu făptuitorul.
Oricine participă în vreun fel la o casătorie forțată va fi pedepsit
Proiectul introduce și infracțiunea pentru determinarea unui minor sub 16 ani să intre într-o astfel de relație, precum și pentru facilitarea acesteia. Persoanele care organizează ceremonii, fotografiază, transportă sau oferă vestimentație specifică nunților pentru astfel de minori riscă închisoare între 6 luni și 2 ani sau amendă.
De asemenea, proiectul prevede modificarea Legii audiovizualului, astfel încât posturile de radio și TV să difuzeze mesaje de avertizare privind aceste infracțiuni, între orele 18.00-22.00, la sfârșitul calupurilor publicitare (cu excepția programelor dedicate copiilor).
Diana Buzoianu a subliniat că România are „o datorie uriașă să devină o țară sigură pentru toate femeile și fetele”.
Citește și: Proiectul de lege care interzice sălilor de păcănele să funcționeze la parterul blocurilor, votat în Senat