17.3 C
Craiova
miercuri, 1 octombrie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbalSpectacol cu 33 de goluri în Liga Campionilor! Liverpool a clacat la Istanbul

Spectacol cu 33 de goluri în Liga Campionilor! Liverpool a clacat la Istanbul

Liga Campionilor a revenit în această săptămână cu partidele din cea de-a doua etapă a fazei grupei principale, care sunt programate marți și miercuri. Marți s-au jucat 9 meciuri și doi români au fost implicați: Interul lui Cristi Chivu s-a impus pe teren propriu, scor 3-0, cu Slavia Praga, în timp ce Pafos, echipa lui Vlad Dragomir, a fost zdrobită acasă, 1-5 de Bayern Munchen.

Primele două meciuri s-au jucat de la ora 19:45. Atalanta a câștigat pe teren propriu cu Club Brugge, scor 2-1, în timp ce Real Madrid a avut parte de un duel inedit, la 7.000 de kilometri distanță de Spania, în compania debutantei Kairat Almaty, meci la capătul căruia s-a impus clar, scor 5-0.

Bayern a făcut instrucție cu Pafos, în deplasare, scor 5-1, același scor pe care l-a reușit și Atletico Madrid, pe teren propriu, cu Frankfurt.

Inter și Marseille au obținut victorii clare, cu Slavia Praga, respectiv Ajax, în timp ce Galatasaray a produs surpriza și a învins-o pe Liverpool, scor 1-0.

Mourinho și Benfica au pierdut în deplasarea de la Chelsea, scor 0-1, în timp ce Bodo/Glimt și Tottenham au remizat, scor 2-2.

Citeşte şi: Brigada de arbitri pentru meciul Raków – Universitatea Craiova, anunțată oficial de UEFA


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS