25.1 C
Craiova
miercuri, 10 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Energiei anunță că prețul extrem de ridicat al energiei devine o problemă de siguranță națională

Ministrul Energiei anunță că prețul extrem de ridicat al energiei devine o problemă de siguranță națională

Bogdan Ivan, ministrul Energiei, anunță că prețul extrem de ridicat la energie devine problemă de siguranță națională. Problema va fi analizată în CSAT.

Ministrul Energiei va prezenta în această săptămână președintelui României un material despre prețul ridicat la energie, pe care îl va transmite ulterior către Guvern și CSAT pentru dezbatere, conform stiripesurse.ro.

Despre tarifele diferențiate pe intervale orare pentru energia electrică, ministrul Energiei spune că cei mai mari beneficiari ar fi consumatorii care depășesc 250 kWh lunar.

Întrebat la Antena 3 CNN despre modul în care funcționează sistemul, ministrul a explicat că energia va fi mai ieftină între orele 11.00 -13.00 (aproximativ 0,80-0,90 lei/kWh), iar în intervalele de vârf – între 18-22 și 6-11 – prețul va ajunge la maximum 1,40 lei/kWh.

Referitor la plângerile telespectatorilor care au fost îndrumați greșit de companiile furnizoare, ministrul a răspuns că există deja obligația legală pentru furnizorii cu peste 200.000 de clienți să ofere această opțiune. A precizat că este „foarte curios” să afle care companie nu respectă legislația în vigoare.

Există deja trei oferte sub 1,30 lei/kWh

Întrebat când va fi discutat subiectul în CSAT, oficialul a spus că în cursul acestei săptămâni va avea o întâlnire cu președintele României pentru a-i prezenta un material pe această temă, urmând ca apoi să-l transmită către Guvern și CSAT.

Ministrul a mai anunțat că există deja trei oferte sub 1,30 lei/kWh – la 1,10, 1,20 și 1,29 lei – după ce a cerut furnizorilor să-și optimizeze costurile. Măsura face parte dintr-un pachet de cinci măsuri adoptate săptămâna trecută pentru reducerea prețurilor la energie electrică.

Citeşte şi: (VIDEO) Maia Sandu, avertisment în PE: Rusia vrea Moldova și o va folosi ca o platformă pentru a ataca Europa

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS