Premierul Ilie Bolojan cere prefecturilor să verifice datele comunicate până acum de primării şi CJ-uri în privinţa personalului din aparatele proprii. Cei care au comunicat iniţial date eronate au timp până joi să transmită cifrele corecte. Potrivit Guvernului, pe baza acestor date se realizează analiza personalului din aparatele proprii ale primăriilor şi consiliilor judeţene, care va fundamenta reforma administraţiei publice locale.
Premierul Ilie Bolojan a dispus prefecturilor, prin Ministerul Afacerilor Interne, să verifice datele comunicate până acum de primării şi consilii judeţene în privinţa personalului din aparatele proprii, astfel încât până la finalul săptămânii să existe o situaţie la zi, a anunţat marţi Executivul, într-un comunicat oficial.
„Primarii şi preşedinţii de consilii judeţene care au comunicat iniţial date eronate, au timp până joi, 4 septembrie 2025, să transmită cifrele corecte”, mai transmite sursa citată.
Exectivul precizează că, pe baza acestor date se realizează analiza personalului din aparatele proprii ale primăriilor şi consiliilor judeţene care va fundamenta reforma administraţiei publice locale.
Premierul Ilie Bolojan afirma într-o conferinţă de presă că în România există administraţii locale care nu încasează nici măcar sumele necesare plăţii propriului personal.
„Dacă o primărie nu-şi poate acoperi nici măcar cheltuielile de personal, acea primărie nu există pentru cetăţenii din respectiva localitate, ci există pentru angajaţii ei”, subliniază el, avertizând că, dacă nu reduc cheltuielile, administraţiile aflate în această situaţie riscă să dispară la o eventuală reformă administrativă.
Citește și: Trei muncitori care lucrau la carosabil pe A1, loviți grav de un TIR