Vineri dimineața, pe 29 august, circulația rutieră va fi închisă temporar pe Transfăgărăşan pentru organizarea unui eveniment automobilistic
„Vineri, 29 august 2025, în intervalul orar 08:00 – 11:00, se va închide temporar circulația rutieră pe drumul național DN7C (Transfăgărășan), pe sectorul cuprins între Conacul Ursului (km 105 +000) și Bâlea Cascadă (km 129 + 000) pentru organizarea evenimentului automobilistic „Tribute to Transfăgărășan by Porsche”, anunță Compania Națională de Drumuri (CNAIR).
Evenimentul presupune deplasarea în coloană organizată a aproximativ 120 de autoturisme marca Porsche
Potrivit CNAIR, evenimentul de pe Transfăgărășan de vineri dimineață presupune deplasarea în coloană organizată a aproximativ 120 de autoturisme marca Porsche pe o distanță de 24 km pe următorul traseu: Bâlea Cascadă – DN 7C (km 129) – Bâlea Lac – DN 7C (km 116+808, jud.Sibiu) – Conacul Ursului (km 105 ,jud. Argeș).
Transfăgărășanul (oficial denumit DN7C), este una dintre cele mai înalte șosele din România ajungând la o altitudine de aproximativ 2040 de metri în zona lacului glaciar Bâlea.
În cel mai înalt punct, în apropiere de lacul Bâlea, Transfăgărășanul trece prin tunelul Capra-Bâlea de circa 900 de metri, un tunel care subtraversează creasta Munților Făgăraș, între vârfurile Iezerul Caprei (2414 m) și Paltinul (2398 m).
Construcția drumului a început in 1969 după finalizarea hidrocentralei de la Vidraru și a fost finalizată în 1974. Astfaltarea integrală a drumului a fost finalizată în 1980.
Citeşte şi: Trafic restricţionat pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti