30.5 C
Craiova
vineri, 6 iunie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentUn mort şi doi răniţi după ce o autoutilitară a fost lovită de tren

Un mort şi doi răniţi după ce o autoutilitară a fost lovită de tren

O persoană a murit și două au fost rănite într-un accident feroviar petrecut marți dimineață, în localitatea dâmbovițeană Mogoșani, unde un tren a lovit o autoutilitară.

„Polițiștii Serviciului Rutier Dâmbovița au fost sesizați cu privire la producerea unui accident feroviar soldat cu victime. Din primele date, pe raza comunei Mogoșani s-ar fi produs o coliziune între un tren și o autoutilitară. Din nefericire, în urma evenimentului, o persoană a decedat, iar până la acest moment, alte două au fost rănite. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier“, precizează IPJ Dâmbovița.

La fața locului se intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, două echipaje SMURD și două ambulanțe.

„La locul evenimentului au fost identificate trei victime de sex masculin: una dintre acestea a fost declarată decedată, iar celelalte două primesc îngrijiri medicale din partea echipajelor prezente. Concomitent sunt asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor“, anunță ISU Dâmbovița.

Citeşte şi: Ucigașul Teodorei Marcu mai fusese implicat într-un conflict cu victima și soțul ei. IPJ Dolj confirmă un incident din 2021

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS