18.4 C
Craiova
luni, 19 mai, 2025
Știri de ultima orăActualitateJPMorgan, după alegerea lui Nicușor Dan: o retrogradare a României la „junk” este mai puțin probabilă

JPMorgan, după alegerea lui Nicușor Dan: o retrogradare a României la „junk” este mai puțin probabilă

Banca americană JPMorgan a transmis astăzi, într-o analiză, că victoria primarului centrist Nicușor Dan în alegerile prezidențiale contribuie la reducerea riscului politic în România.

În opinia analiștilor, o retrogradare a ratingului suveran sub pragul recomandat investițiilor este acum mai puțin probabilă.

În urma turului doi al alegerilor locale de duminică, JPMorgan și-a revizuit prognozele macroeconomice și estimează acum o „depreciere moderată” a leului, anticipând un curs de 5,10 lei/euro până la finalul trimestrului doi și de 5,25 lei/euro până la sfârșitul anului, potrivit Reuters.

România, sub lupa JP Morgan

Totodată, banca și-a modificat recomandările privind datoria suverană a României: a crescut expunerea pe obligațiunile internaționale ale României de la „subponderat” la „ponderare de piață”, iar pe titlurile de stat locale de la „ponderare de piață” la „supraponderat”.

„Procesul de formare a unei majorități rămâne complicat,” a spus Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, analist JPMorgan. „În cel mai optimist scenariu, un nou guvern ar putea fi format până la jumătatea lunii iunie, iar un pachet fiscal ar putea fi aprobat până la sfârșitul lunii iunie.”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS