13.4 C
Craiova
miercuri, 14 mai, 2025
Știri de ultima orăLocalVâlceaVâlcea: Bărbat salvat de pompieri dintr-o fântână, la Ștefănești

Vâlcea: Bărbat salvat de pompieri dintr-o fântână, la Ștefănești

Misiune contracronometru a pompierilor vâlceni pentru salvarea unui persoane de sex masculin, căzută într-o fântână, în localitatea Ștefănești.

S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentelor de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Drăgășani, cu patru autospeciale de intervenție, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.

Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că bărbatul căzuse într-o fântână adâncă de 12 m și cu diametru de 90 cm.

Un membru al echipajului de alpiniști a fost coborât în fântână, iar în tot acest timp a comunicat cu victima încurajând-o.

După ce a fost asigurată victima cu dispozitive specifice în aceste situații, atât salvatorul cât și bărbatul căzut în fântână au fost ridicați la suprafață, iar victima a fost preluată de echipajele medicale, acestea acordându-i îngrijirile medicale de urgență.

Intervenția pompierilor vâlceni a fost una cu grad mare de risc și contracronometru, întrucât victima putea în orice moment să își piardă cunoștința din cauza rănilor suferite în urma căderii de la înălțime și a hipotermiei.

Citeşte şi: Noaptea Muzeelor, la Târgu Jiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS