29 C
Craiova
sâmbătă, 12 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateTaxa de tranzit de la Calafat, nelegala

Taxa de tranzit de la Calafat, nelegala

Autoritatile locale din Calafat ar putea anula complet perceperea taxei de salubrizare „optionale“, impusa pentru autovehiculele care tranziteaza municipiul, dupa ce prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, a contestat ieri legalitatea acestei taxe.


Reprezentantii Institutiei Prefectului Dolj s-au autosesizat dupa ce taxele mult prea mari impuse de autoritatile române au iscat un adevarat scandal in vama de la Giurgiu. Cel putin pâna ieri, fiecare cetatean care dorea sa treaca in Bulgaria cu masina pe la Calafat trebuia sa plateasca, pe lânga taxa de dezinfectie impusa prin ordin al ministrului, si o taxa de tranzit, numita de autoritatile locale taxa de salubrizare, in cuantum de zece lei pentru autoturisme si microbuze, 20 de lei pentru autocare si 25 de lei pentru tiruri. Conform edilului-sef din Calafat, Petre Traistaru, taxa era insa optionala, in functie de cât era de dispus soferul sa scoata din buzunar suma ceruta de autoritati, si era folosita pentru repararea strazilor pe care trec masinile in drum spre port. „Noi am zis oamenilor nostri sa se duca la cetatenii aflati in autoturisme si sa ii roage sa plateasca aceasta taxa. Daca ei spun ca nu vor, ii lasam in pace, pentru ca nu avem ce sa le facem, dar nu putem scoate aceasta taxa pentru ca a fost votata de consiliul local in septembrie 2005, iar hotarârea a fost validata de prefect“, a spus Traistaru. Primarul din Calafat a precizat ca a avut o discutie telefonica cu ministrul transporturilor, Radu Berceanu, care a promis ca va gasi fonduri pentru repararea strazilor din Calafat tranzitate de masinile care merg in port si ca, imediat ce va primi aceste fonduri, taxa de tranzit nu va mai fi perceputa.


Taxa de tranzit, considerata nelegala de prefectura


Parerea prefectului Nicolae Giugea referitoare la legalitatea perceperii acestei taxe este insa cu totul alta. Giugea a declarat ca perceperea acestei taxe nu este o solutie pentru marirea veniturilor la nivel local, iar hotarârea Consiliului Local Calafat va fi analizata de juristii institutiei pe care o conduce. „Am cerut primariilor din Bechet si Calafat sa ne transmita hotarârile prin care sunt instituite aceste taxe si vom analiza legalitatea acestora. Oricum, in România nu exista taxe facultative sau optionale. Regimul preferential nu se incadreaza in legile din România si, in functie de prevederile legale, vom lua masuri. Aceasta nu este o solutie pentru colectarea de taxe la nivel local. Pai ce-ar insemna ca in fiecare localitate de la Calafat la Craiova sa avem bariere si sa te trezesti cu taxa asta?! Primarii trebuie sa atraga fonduri din alta parte“, a spus Giugea. In cursul dupa-amiezei de ieri, Giugea a transmis o solicitare catre Primaria si Consiliul Local Calafat de incetare a colectarii taxei de tranzit. In adresa se arata ca perceperea taxei este nelegala pentru ca hotarârea luata de consilieri in 2005 si-a incetat efectele la 31 decembrie 2006, conform prevederilor Codului Fiscal. La articolul 288, alineatul 1 al actului normativ se prevede faptul ca hotarârile consiliilor referitoare la taxe si impozite sunt valabile un an calendaristic. Prin aceeasi solicitare, autoritatile locale sunt avertizate ca instituirea pe viitor a taxei este „in contradictie cu legislatia in vigoare si cu Directivele Uniunii Europene“.


Primarul din Calafat vrea taxa „de vreme“


La auzul vestii ca Prefectura Dolj considera taxa nelegala, primarul din Calafat a declarat ca se va conforma cererii prefectului Giugea, insa este pentru prima data când aude de o asemenea solicitare din partea Institutiei Prefectului Dolj. Traistaru a precizat ca daca vremea nu ar fi fost atât de blânda cu soferii care trec prin Calafat in drum spre Bulgaria, acestia s-ar fi rugat de el sa plateasca taxa. „Au noroc ca e soare afara, ca daca era zapada se impotmoleau pe strada aia si ma rugau sa-mi plateasca taxa ca sa-i scot de acolo“, a spus Petre Traistaru.


Taxa de dezinfectie, analizata de guvern


Prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, a precizat ieri ca in cursul zilei de astazi ar putea fi luata o hotarâre si in ceea ce priveste taxa de dezinfectie valabila in toate punctele de trecere a frontierei. „Am vorbit cu secretarul de stat in Ministerul Administratiei, Paul Dobre, si mâine (azi – n.r.) e o intâlnire la guvern, iar aceasta problema va fi analizata“, a spus Giugea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS