21.7 C
Craiova
vineri, 15 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateCentura de nord a Craiovei, deschisa traficului

Centura de nord a Craiovei, deschisa traficului

Centura de nord a Craiovei a fost data ieri circulatiei de catre ministrul transporturilor, constructiilor si turismului, Radu Berceanu. Tot ieri, autoritatile au inaugurat tronsonul Craiova – Filiasi din drumul national care face legatura dintre Craiova si Drobeta Turnu Severin.


Soferii care vor sa evite traficul infernal din municipiul Craiova pot, incepând de ieri, sa evite orasul folosind centura de nord. Momentul de deschidere a traficului pe ruta ocolitoare a Craiovei a fost marcat de autoritati prin taierea unei panglici, insa ministrul Radu Berceanu a tinut sa precizeze ca deocamdata nu va fi realizata receptia tehnica a drumului. „Am finalizat lucrarile inainte de Sarbatorile de iarna pentru ca toti cei care vor sa ajunga la Timisoara sau la Drobeta Turnu Severin sa nu mai treaca prin Craiova. Vor mai fi unele chestiuni refacute. In unele locuri mai sunt denivelari, care se observa atunci când mergi cu viteza. In primavara aceste denivelari vor fi frezate si refacute de constructor pe banii lui, astfel incât lucrarile sa fie de calitate“, a spus Berceanu.


Potrivit reprezentantilor ministerului, receptia finala a centurii de nord, care are o lungime de 14 kilometri, se va face in luna martie a anului viitor. Centura de nord a Craiovei porneste de la kilometrul sase al drumului national 65 (Hanul Doctorului), ocoleste toata partea de nord a municipiului si are ca punct final kilometrul 234 al drumului national 6, care face legatura intre Craiova si Drobeta Turnu Severin. Investitia in valoare totala de 26 de milioane de euro a fost facuta in totalitate de guvernul român printr-un imprumut cu conditii speciale acordat de Banca Japoneza.


Solomon vrea sa ilumineze centura


Multumit de deschiderea traficului pe ruta ocolitoare a Craiovei dupa mai bine de trei ani in care s-au efectuat lucrari de constructie s-a declarat si primarul Antonie Solomon, care a precizat ca in acest fel va fi eliminat zgomotul produs in Craiova de masinile de mare tonaj care se indreapta spre vestul tarii. „Centura de nord este ca un cadou oferit craiovenilor de Craciun pentru ca astfel se elimina disconfortul fonic. M-am gândit si la iluminarea pasarelei de pe centura astfel incât aceasta sa se poata vedea seara, pentru ca acest lucru intra in atributiile noastre“, a spus Antonie Solomon.


Receptie pe Craiova – Filiasi


Cu mai bine de o luna peste termenul programat, autoritatile au inaugurat ieri, tot prin taierea unei panglici, si soseaua Craiova – Filiasi, tronson care face parte din drumul national 6 spre Drobeta Turnu Severin. Istoria lucrarilor de reabilitare a celor peste 35 de kilometri incepute in anul 2003 nu a fost insa lipsita de scandaluri. Antreprenorul italian Grassetto Lavori insarcinat cu modernizarea drumului a fost acuzat de nenumarate ori de locuitorii din Bradesti ca nu a respectat prevederile unor acte aditionale, printre care se numara constructia unor trotuare pe marginea drumului national. Cu toate ca s-a declarat multumit de calitatea lucrarilor la tronsonul receptionat ieri, Berceanu a amenintat ca ar putea recurge la rezilierea contractului cu firma greceasca insarcinata cu executia lucrarilor pe tronsonul dintre Filiasi si Ciochiuta. „Licitatia a fost câstigata de o firma din Grecia care are foarte mari intârzieri la lucrari. Pe lânga penalitati, societatea ar putea avea probleme si cu rezilierea, pentru ca nu mi-e greu sa reziliez un contract realizat in proportie de 70%“, a spus Berceanu.


Centura de sud, in 2010, Rocada, poate la anul


Intrebat de primarul Antonie Solomon când va intra in atentia autoritatilor centrale si centura de sud a Craiovei, ministrul Berceanu a declarat ca aceasta va primi bani, insa dupa constructia podului de la Calafat, programata a se finaliza in 2010. „Centura de sud nu are deocamdata acelasi nivel de trafic precum cea de nord. Ea va fi necesara pe directia inspre podul de la Calafat si o vom include in programele viitoare“, a spus Berceanu. Ministrul a adaugat ca, in ceea ce priveste Rocada, institutia pe care o conduce nu poate contribui cu fonduri, insa va incerca sa gaseasca o suma pentru demararea lucrarilor de refacere la Ministerul Administratiei si Internelor, astfel incât in toamna lucrarile sa fie incepute.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII