Juvetii nu au fost lucizi in fata portii, atacul Stiintei nereusind nici de aceasta data sa-si faca datoria, iar arbitrul a ingreunat misiunea oltenilor.
Cunoscându-si problemele, Universitatea a incercat din rasputeri sa obtina un rezultat de egalitate, care sa-i confere o mai buna pozitionare in clasamentul primei ligi. Totul a fost bine gândit de staff-ul alb-albastru, tactica de joc abordata a dat roade, rezultatul inregistrat la pauza multumind intreaga Oltenie, mai ales ca juvetii reusisera sa puna poarta aradenilor in pericol de câteva ori. Speranta ca Universitatea va obtine macar punctul dorit parea realizabila, totul depindea insa de modul cum va rezista defensiva cârpita de Fane Stoica si cât de inspirati si de prolifici sunt atacantii trimisi in teren. Nici unul dintre compartimente nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor, apararea a fost neglijenta o singura data, lipsa marcajului la Hidisan soldându-se cu gol (’83), iar Baird si Pirvu n-au avut deloc luciditate in fata portii. Asa s-a scris istoria partidei de la Arad, chiar daca UTA nu a aratat mare lucru, dar a avut putin mai mult noroc si sansa i-a surâs din plin. „Se putea si mai mult, dar asta e fotbalul, pacat ca am pierdut. UTA nu este cu nimic mai buna decât Craiova, a avut doar mai mult noroc astazi (duminica – n.r.)“, a spus Mircea Bornescu, protagonistul unor interventii salutare.
Universitatea a ratat sansa de a se clasa la mijlocul clasamentului, insa nu aceasta este supararea oficialilor olteni, ci faptul ca s-a pierdut un meci usor, in care singura greseala a fost taxata cu vârf si indesat.
Omul „negru“ a gresit
Daca lui Michael Baird i se pot imputa multe greseli in faza de finalizare, el irosind doua ocazii monumentale de a marca, atacantul Stiintei a avut si ghinion, nesansa numindu-se arbitrul central Viorel Sandu. Australianul ar fi putut deveni totusi eroul Craiovei in minutul 32, când a profitat de greseala lui Chirita, a patruns in careu, si exact când se pregatea sa suteze a fost busculat de Balint. Baird a cazut in careu in urma contactului, dar „centralul“ nu a dictat penalti asa cum era normal, ci a inchis ochii, spre disperarea staff-ului alb-albastru, care l-a acuzat pe Viorel Sandu de faptul ca a acordat mai mult de cinci la suta gazdelor. Aceasta nu a fost singura decizie eronata a jocului, centralul fiind la un pas de a pierde partida din mâna de multe ori, el permitând intrarile dure si nepedepsind meleurile din timpul jocului. In cazul in care Universitatea primea lovitura de pedeapsa si marca, altfel ar fi evoluat lucrurile pe teren, iar spectatorii ar fi avut prilejul sa vada si spectacol.
Erorile arbitrului Viorel Sandu nu au fost trecute cu vederea de oficialii Universitatii, care l-au acuzat de faptul ca a fost rau intentionat. Sandu este o mai veche „cunostinta“ a oltenilor, el fiind si centralul meciului cu Poli Iasi, partida in urma careia Adrian Mititelu s-a ales cu suspendarea de 12 etape, dupa ce s-a rafuit cu brigada de arbitri in vestiarul acestora, iar Universitatea cu doua runde in exil.
„La cum a arbitrat astazi (duminica – n.r.) Viorel Sandu, ar trebui sa se lase de meserie, pentru binele fotbalului din România. Multi au zis ca sunt nebun, regret si acum reactia de dupa meciul cu Poli Iasi, dar nu se mai poate asa. Noi investim in fotbal, iar astfel de arbitri isi bat joc de noi“, a spus Mititelu.
Oltenii cer excluderea lui Sandu din arbitraj
Conducerea alb-albastra nu s-a rezumat la critici la adresa lui Viorel Sandu, ci a anuntat ca va cere si excluderea din arbitraj a „centralului“ din meciul cu UTA. Vicepresedintele Stiintei, Silvian Cristescu, a spus ca Viorel Sandu este principalul vinovat de infrângerea suferita la Arad, argumentându-si totodata afirmatiile.
„Am crezut dupa meciul cu Poli Iasi ca a fost o greseala din partea lui sau ca a prins o zi mai proasta, insa s-a vazut ieri ca a facut-o intentionat. N-are nici o treaba cu arbitrajul. Din cauza lui am pierdut cinci puncte, doua cu Iasi si trei cu UTA, si avem pierderi de peste o suta de mii de euro. Dupa meciul cu Iasi am fost suspendati, amendati, am fost nevoiti sa jucam doua meciuri la Caracal, unde ne-au costat foarte multi bani. Au fost cel putin 30 de faze in care a gresit impotriva noastra, intre care doua penaltiuri si un cartonas rosu la Balint de la UTA. Speram sa se ia masuri cu acest arbitru si cu toti cei care gresesc si isi bat joc de banii investiti de conducatori, dar si de munca unor copii, carora le taie aripile. Vom cere excluderea din arbitraj a lui Viorel Sandu“, a spus Cristescu.