5.1 C
Craiova
marți, 27 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăLocalDoljPeste 20 de milioane de euro pentru reabilitarea Palatului Administrativ al județului Dolj

Peste 20 de milioane de euro pentru reabilitarea Palatului Administrativ al județului Dolj

Proiectul „Consolidare, reabilitare, modernizare și eficientizare energetică a clădirii Palatului Administrativ al județului Dolj, monument istoric de interes național” a depășit o etapă importantă. A fost depusă Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (D.A.L.I), necesară accesării fondurilor pentru realizarea obiectivului de investiții.

D.A.L.I. a fost întocmită de către prestatorul SC SPA INOVATIONS SRL, în baza contractului de prestări servicii, în valoare de 819.910 lei cu TVA, potrivit unui comunicat al Prefecturii Dolj.

Valoarea totală a proiectului de reabilitare se ridică acum la suma de 99.996.062,76 lei (20.291.180,00 euro) din care valoare eligibilă din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – 41.447.668,02 lei și valoare asumată de Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.) pentru cheltuieli neeligibile -58.548.394,74 lei. Sumele includ TVA.

Mai mult de jumătate din suma necesară reabilitării, asigurată de MAI

Mai mult de jumătate din suma necesară reabilitării este asigurată de M.A.I. ,astfel că, de la 7 milioane de euro valoarea inițială a proiectului, s-a ajuns la peste 20 de milioane de euro cu suportul Ministerului Afacerilor Interne.
Următorul pas este achiziția proiectului tehnic și a execuției lucrărilor. Proiectul tehnic are 11 luni de predare de la semnarea contractului de finanțare, care a avut loc pe data de 26.10.2022, astfel că termenul limită este 26.09.2023.
Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS